joi, 22 decembrie 2016

Partea a IX-a. Habsburgii, Transilvania - un tărâm al descordiei


Partea a IX-a. Habsburgii 



Trebuie menționat că dispariția regatului maghiar a afectat de o manieră gravă echilibrul de forțe din această parte de lume. Deja ajunși la poarta Europei occidentale, turcii considerau că nimeni nu le mai putea sta împotrivă și, probabil, chiar nu le-a fi stat, dacă, încet, corupția administrativă nu i-ar fi măcinat din interior. După moartea lui Soliman Magnificul, imperiul va intra într-o perioadă de declin din care nu își va mai reveni niciodată.

Astfel, a doua jumătate a secolului al XVI-lea găsește Europa scindată de 2 formidabile blocuri militare: Imperiul otoman, pe de o parte și dinastia universală a habsburgilor, pe de altă parte. Transilvania rămâne captiva ambițiilor lui Zapolya, spijinit de turci, și a lui Ferdinand de Habsburg.

În condițiile unui climat de conflict, care cuprinsese Europa, la cele 2 extreme ale bătrânului continent, își fac apariția 2 state cu evidente tendințe hegemonice; una asupra vestului, alta asupra estului: Spania și Polonia.  Spania lui Carol Quintul  (1519-1556), frate cu Ferdinad de Habsburg, pune sub presiune imperiul otoman printr-o serie de cuceriri în Italia, și, implicit, de dominație asupra Mediteranei.

Pe de altă parte, habsburgii, după însușirea coroanei maghiare, pun presiune și pe Polonia, după stingerea dinastiei Iagello în anul 1572, pentru numirea lui Ferdinand ca rege al acestei țări. Tendința Casei de Habsburg de a-și însuși Europa, atrage ostilitatea puternicului regat polonez care stăpânea un teritoriu imens după crearea, în anul 1569, a uniunii cu Lituania.  Noul stat polonez, ce se întindea pe aproape 1 milion de km2 , avea, deja, însușirea unui imperiu și, mai mult de atât, era dominat de o clasă nobiliară  războinică și, total, ostilă habsburgilor. Această dușmănie, pe față, a polonezilor față de habsburgi, va duce, 2 secole mai târziu, la una din cele mai triste momente ale acestei țări. Polonia va fi sfârtecată de Rusia, Prusia și Austria sfârșind, în cele din urmă, în dezintegrare totală.

În condițiile acestui climat conflictual, jumătatea secolului al XVI-lea găsește Transilvania într-o luptă istovitoare pentru identitate. Bătălia pentru privilegii, dintre nobilimea maghiară și Casa de Habsburg, devine de notorietate. La rândul său Polonia, ca mare putere în afirmare, își dorea întinderea influenței și asupra țărilor românești, implicit, asupra Ardealului. Casa de Austria simțea că pierde pe teritoriul Transilvaniei, mai ales, după ce turcii anexaseră Banatul și transformaseră Timișoara în raia. Astfel, centrul și estul Europei este măcinat de conflictul acerb dintre imperiul otoman, habsburgi și Polonia.

Apar alianțe ciudate, uniuni personale, regi efemeri sau fără legătură cu popoarele pe care le stăpâneau (Henric de Valois pe tronul Poloniei), acorduri politice cu urmări catastrofale. Ținutul Ardealului este prins în jocuri sângeroase de culise, cele trei puteri regionale (Austria, Turcia, Polonia) încercând prin diferite tertipuri să-și supună teritoriul. Drept răspuns la aceste  imixtiuni, în anul 1562, izbucnește o puternică răscoală a secuilor care-i forțează pe habsburgi și polonezi să-și revizuiască pretendenții la tronul Transilvaniei. Polonezii continuă să-l susțină pe Istvan Bathory iar habsburgii pe Gaspar Bekes. Austriecii reușesc sa-i atragă pe secui de partea lor dar, după o aprigă luptă, în localitatea Sînpaul (9 mai 1575) pretendentul austriecilor este înfrânt, iar Istvan Bathory pornește o cruntă represiune în secuime. După această bătălie secui cad pe treapta socială fiind aserviți.

Aflați, astfel, în conflict cu autoritățile transilvănene, secuii îl vor sprijini pe Mihai Viteazul care, la 28 noiembrie 1599, va reconfirma libertățile acestora. Secuii vor fi credincioși voievodului valah până la asasinarea lui, lângă Turda, ceea ce va atrage asupra lor alte represiuni. În aceste condiții, Transilvania, vasală otomanilor, intră și sub autoritatea Poloniei, lucru ce creează mare nervozitate la Viena, care-și vedea afectate planurile de expansiune spre est. În jocul de interese apar, spre sfârșitul secolului XVI, englezii care reușesc, prin Edward Barton, trimis al imperiului englez la Istanbul, să-l convingă pe sultan să-i numească domni pe Aron-vodă în Moldova și Mihai Viteazul în Muntenia. Ei sunt numiți cu intenția, clară, de a consolida relația țărilor române cu imperiul otoman. Diplomația, engleză și turcă, face o mare eroare pentru că Aron vodă încheie, imediat, un tratat de alianță cu habsburgii împotriva turcilor, iar Mihai Viteazul declanșează, în noiembrie 1594, insurecția anti-otomană.

Avantajul habsburgilor, aflați în conflict cu Polonia și imperiul turcesc, apare în momentul în care instabilul Sigismund Bathory, voievodul Transilvaniei, solicită tronul Poloniei. Nobilii polonezi îl refuză categoric și de o manieră jignitoare. Sigismund, drept răzbunare, cere ajutorul turcilor în acest demers, dar este refuzat în aceleași mod. Astfel, Transilvania trece în alianță cu habsburgii împotriva Poloniei dar și a Turciei. Turcia și Polonia nu se aflau în alianță, dimpotrivă, cu 4 ani înainte, voievodul moldovean Petru Șchiopul (a domnit de 4 ori în Moldova între 1574-1591) abia reușise să evite un război între cele 2 puteri. Între timp habsburgii încheiaseră o super alianță militară cu Spania; Polonia se afla în legături strânse cu Franța iar Turcia avea tot suportul Angliei. Alianțele militare ce se legaseră în Europa, între marile puteri militare, erau atât de ciudate încât creau confuzie și teamă. 

În Transilvania situația se schimbă dramatic, pentru habsburgi, după abdicarea lui Sigismund Bathory, în anul 1599, și accederea pe tron a filo-polonului Andras Bathory. Austriecii se văd, astfel, amenințați, pe flancul estic, de noua alianță dintre Transilvania și Polonia care era dispusă la o colaborare cu imperiul otoman împotriva Vienei. În aceste condiții împăratul Rudolf II Habsburg (1576-1612), îl susține pe Mihai Viteazul, voievodul Valahiei, care atacă și anexează Transilvania, proclamându-se domn al acesteia. Imperiul otoman rămâne, aproape, fără reacție la această mișcare temerară a habsburgilor și românilor din Valahia. Turcia se aflau într-o criză financiară fără precedent datorită grelelor pierderi pe care le suferise în războaiele cu perșii. La acestea se adăugau și revoltele ienicerilor care nu-și mai primiseră lefurile. Pentru a contrabalansa situația financiară dificilă, turcii pun biruri grele asupra popoarelor supuse, ceea ce atrage o serie de revolte în statele vasale, inclusiv țările române și, implicit, instabilitate politică prin schimbarea frecventă a marilor viziri, incapabili să controleze situația.

Fulminantele cuceriri ale lui Mihai Viteazul, care punea bazele unui mare regat valah, îi șochează pe polonezi dar și pe austrieci. Habsburgii nu se așteptau la succese românești, ei doar voiau un conflict în Transilvania pentru a-i împiedica pe polonezi să realizeze acolo un cap de pod. În nici un caz austriecii nu ar fi renunțat la Transilvania așa că îi cer valahului restituirea acesteia Casei de Habsburg. Atacat de polonezi în Moldova și de imperiali în Transilvania, Mihai Viteazul este înfrânt. Situația se complică iarăși, în anul 1601, în momentul în care Sigismund Bathory, susținut de nobilii maghiari, se autointitulează, la Cluj, principe al Transilvaniei. Habsburgii trimit armată în sprijinul lui Mihai Viteazul care îl înlătură pe Sigismund în bătălia de la Gurăslău. Stăpâni pe situație habsburgii hotărăsc înlăturarea lui Mihai Viteazul care este asasinat în tabăra de lângă Turda.

Ceea  ce prea puțin se menționează în istoria românească  este rolul determinant pe care secuii l-au avut în succesele militare ale lui Mihai Viteazul. Numărul mare al acestora în războiul anti-otoman, dus  de voievodul valah, s-a datorat, în primul rând, faptului că aceștia își dorea restituirea libertăților pe care Istvan  Bathory  le anulase după bătălia de Sînpaul.

 Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania a creat un precedent periculos pentru marile forțe din regiune. Apare ideea refacerii vechii Dacii. Voievodul valah nu a avut o viziune clară în ceea ce privea dominația sa asupra Ardealului. El nu și-a propus, neapărat, o unire a țărilor române. Își dorea în spate țări prietene care să-l susțină în lupta lui cu marele dușman - imperiul otoman. Din păcate s-a bazat pe marii nobili maghiari și deloc pe țăranii români din Ardeal. Mai mult de atât a reconfirmat legile ungurești care îi împilau pe iobagi. Nobilii maghiari l-au trădat, la fel austriecii și boierii români, iar populația aservită, care-l privea cu mare speranță, l-a urât.

Printre puținii care i-au stat alături, până la capăt, au fost secuii, cu interes este adevărat, dar au fost alături de el până la moarte.

Urmează capitolul: Războiul desculților

Bibliografie:  Benko Samu, Demeny Lajos, Răscoala secuilor din 1595-1596; Veress, Documente I.; P. Cernovodeanu, Relațiile politice ale Angliei cu Moldova și Țara Românească…