vineri, 24 octombrie 2014

Partea a VIII-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.

Fanariotii - partea a II-a

Spuneam în prima parte a Fanarioti-lor ca mentalitatea romaneasca, de astazi, este, oarecum, blocata in perioada dominata de marii dragomani. Adica majoritatea populatiei percepe societatea doar din punct de vedere al mentalului colectiv si al afectivitatii si mai putin din perspectiva rationalitatii, explicand, astfel, toleranta unei mari parti a populatiei la hotie, coruptie si grobianism. 

Cele mai multe cercetari facute asupra amplelor miscari populare care au schimbat din temelii esafodajul societatilor se bazeaza pe argumente de ordin economic sau politic. Este mult mai simplu si comod sa gasesti, intr-un studiu, istoric, argumente de acest gen pentru a justifica conexiunea dintre cauza si efect.

 Constiinta individuala coincide mult mai bine cu elementele de ordin material-palpabil. Este adevarat ca atat situatia economica a unui grup de oameni si reprezentarea politica pot da nastere la miscari sociale dar consideram ca cel mai important aspect este modul retrograd de gandire intiparit in toate etapele vietii. 

Mentalitatea intregului spectru social romanesc este efectul perceperii distorsionate a realitatilor. Cum altfel poti justifica resemnarea la atingerea demnitatii personale sau la jignirea inteligentei de catre persoane mediocre ajunse in schema unor celule vitale pentru functionarea unui stat de drept. Istoria ne-a demonstrat, prin numeroasele sale exemple, ca sistemul politic care impune saracia majoritatii, prin incompetenta, coruptie sau rea-vointa, va suporta, mai devreme sau mai tarziu, efectul revoltelor sangeroase.

 Daca prin numeroasele hrisoave, cronici sau alte inscrisuri, emise de autoritati in toata perioada evului mediu, putem trage o concluzie clara a mentalitatii clasei dominante, nu acelasi lucru putem spune si despre majoritate. Taranii perioadei de mijloc a istoriei pot fi intelesi doar prin obiceiurile si credintele lor, analfabetismul acestora a facut imposibila lasarea urmelor scrise. 

Aducand in discutie viata grea a taranilor din evul mediu, in speta din perioada fanariota, am putea sustine ca timpul scurs ar fi indeajuns sa schimbe mentalitati sau prejudecati. Inainte de a reveni la aspectele strict istorice as vrea doar sa va amintesc ca nu mai devreme de inceputul sec. XX (1907) are loc o revolta taraneasca dupa tipicul rascoalelor feudale. Reflectati la acest moment si o sa realizati cat de aproape suntem de feudalismul romanesc.

Revenind la perioada fanariota readucem in discutie dorinta acestor domnitori de a limita, cat de mult posibil, amestecul turcilor in treburile interne ale Munteniei si Moldovei. Vasalitatea tarilor romane fata de Inalta Poarta ii priva de o politica externa dusa independent. Astfel, marii dragomani ajunsi pe tronul Basarabilor, au incercat sa influenteze, in favoarea lor, diplomatia otomana[1]. Dupa anul 1774, (tratatul de pace dintre Rusia si Imperiul Otoman), fanariotii, chiar daca erau supusi padisahului, profita de prezenta Rusiei si transforma problema romaneasca dintr-una interna intr-una internationala. Adica memoriile trimise de boierimea locala sultanului (pentru a nu trezi suspiciuni domnii fanariotii nu semnau aceste documente) pentru legiferarea anumitor privilegii sunt, acum, si in atentia marilor puteri. Presati de conjunctura europeana nefavorabila lor, turcii emit mai multe hatiserifuri care elibereaza, oarecum, din chingi, relatiile comerciale ale tarilor romane cu restul continentului.

Trebuie mentionat ca protecturatul rus si suzeranitatea otomana asupra celor doua tari au complicat situatia din Balcani de o maniera fara precedent pana atunci. Practic tarile romane incep sa intre sub influenta Rusiei iar turcii pierd monopolul pe una din cele mai importante rute comerciale a Europei – Dunarea.  La inceput, protectoratul Rusiei, a avut un efect deosebit de benefic asupra Munteniei si Moldovei pentru ca, astfel, otomanii nu mai puteau intervenii discretionar in cele doua tari. Rusia a sustinut activ politica romaneasca de eliberare de sub dominatia otomana, incluzand in tratatele de pace cu Turcia, articole care prevedeau, mai mult sau mai putin explicit, ideea de scoatere a celor doua tari romanesti de sub influenta otomana[2]. Astfel, incepe nefericita experienta a romanilor cu Imperiul Rus. Spun nefericita pentru ca scopul final al acestui mare animal de prada al umanitatii era sa transforme atat Muntenia cat si Moldova in simple provincii ale imperiului. Din acest moment nimic nu mai misca in acest colt de lume fara stirea Rusiei.

Ca o paranteza si, pentru a argumenta cele spuse mai sus, tin sa mentionez ca marile evenimente istorice care au marcat istoria Romaniei au avut loc doar in momentele de slabiciune ale Rusiei. Unirea Principatelor Romane de la 1859 a avut loc in contextul infrangerii Rusiei de catre Franta, Anglia si Imperiul Otoman in Razboiul Crimeei (1853-1856). Unirea Transilvaniei cu Romania, in anul 1918, se realizeaza intr-o perioada in care imperiul rus era vizibil zdruncinat de razboiul civil cunoscut noua ca revolutia bolsevica. Schimbarea de putere din anul 1989 si caderea regimului comunist s-a consumat in contextul initierii in URSS, de catre presedintele Gorbaciov, a programului de Glasnost si Perestroika (Reforma si Transparenta). Acest lucru, care a zguduit din temelii fundamentele expansionismului rusesc, a permis popoarelor sa se elibereze, unele pentru scurta perioada, din ghearele acesteia.

Paradoxul perioadei de protectorat rus si suzeranitate otomana este ca, atat turcii cat si rusii, incep sa micsoreze, vizibil, taxele pentru atragerea populatiei de partea lor. Cuantumul haraciului platit otomanilor scade considerabil, la insistentele Rusiei, dupa pacea de Kuciuk-Kainargi. Politica Rusiei de a se promova in randurile populatiei a fost favorizata si de numeroasele abuzuri pe care negustorii turci le faceau pe teritoriul celor doua tari romanesti. Coruptia, omniprezenta in toate structurile organizatorice otomane, face ca incercarile sultanului de a stopa aceste incalcari grosolane ale tratatelor cu tarile romane sa nu aiba aproape niciun efect. Istanbulul vedea cum cele doua tari, care reprezentau principalul furnizor de vite si grane, trec, incet dar sigur, de partea Rusiei. In disperare de cauza sultanul Osman al III-lea emite un document la 31 iulie 1755 prin care lasa dreptul pedepsirii negustorilor turci, care incalcau prevederile politice si faceau abuzuri, in mainile domnitorului fanariot[3]. Acest lucru era de neinchipuit cu cativa ani in urma.

Mica boierime cu veleitati burgheze sesizeaza posibilitatea indepartarii monopolului comercial turcesc si perspectiva unui negot liber. De asemenea, reformele in economie si  invatamant, facute de fanarioti aduc tot mai jos, spre straturile sociale umile, din umbra marii boierimi conservatoare, idei inovatoare. Tot mai multi romani (boiernasi si tarani) se inroleaza volintiri in armata rusa care lupta impotriva otomanilor. Teritoriile romanesti devin teatru de razboi. Imperiul otoman face fata tot mai greu conflictelor cu Rusia, Austria si populatiei romanesti ostile. Moldova isi voia inapoi Hotinul, transformat de turci in Raia in anul 1713. Valahia isi dorea inapoi Oltenia anexata de austrieci. Imperiul Otoman facea tot posibilul pastrarii autoritatii in principate. Austria dorea sa anexeze mai mult din Moldova (Bucovina intrase deja in componenta acesteia). Imperiul rus, la randul sau, urmarea cu disperare anexarea principatelor. In perioada cuprinsa intre anii 1806-1812 tarile romane au fost, mai mult ca niciodata, in pericol de a disparea de pe scena istoriei. Pricipatele romane devin marul discordiei intre cele trei imperii si cad prada vechilor prieteni rusi si austrieci. Anexarea totala a Moldovei si Munteniei devine iminenta, pana cand o alta mare putere europeana opreste Viena si Moscova din zelul lor expansionist: Imperiul francez al lui Napoleon.

Domnitorii fanarioti, prin inteligenta care ii caracteriza, incearca sa profite de aceasta conjuctura si, sub protectia Rusiei, isi promoveaza, abil, interesele economice prin indepartarea functionarilor turci stationati la Iasi si Bucuresti. Aceasta atitutudine nu ramane straina otomanilor care ii mazilesc rapid si, fara sa informeze Rusia, pe domnitorii Constantin Ipsilanti si Alexandru Moruzi din Muntenia si, respectiv, Moldova. Acestia isi pregatisera atat de minutios actiunile incat prevazusera destituirea lor de catre turci. Planul, pregatit din timp cu rusii, prevedea ca scoaterea lor din domnie sa dea un motiv intemeiat Rusiei sa declare alt razboi imperiului otoman. Imperiul rus, in plina ascensiune, isi dorea un razboi cu imperiul otoman, vlaguit de razmerite, conflicte permanente si, mai ales, secatuit de coruptie. 

Visul incredibil al Rusiei era acela de a stăpâni strâmtorile Bosfor si Dardanele. Acest lucru era posibil doar prin distrugerea totala a vechiului imperiu intemeiat de Osman. Mai mult decat atat, colapsul Turciei ar fi adus Rusia pana in nordul Africii, ca mostenitoare a teritoriilor otomane. Telul suprem al imparatilor rusi, sa se intinda de la Pacific pana la Atlantic devenea realizabil. Drumul spre indeplinirea marelui vis trecea prin tarile romane. Ca sa ajunga la Cornul de Aur trebuiau sa incorporeze cele doua tari romanesti in imperiu. Tavalugul rusesc se pornise si parea a nu tine cont de nici o granita.

Pentru a clarifica situatia descrisa mai sus trebuie spus ca expansiunea rusa a dat  frisoane cancelariilor europene. Parea ca nimeni nu-i mai putea opri. Situatia creata a adus in alianta doua forte aflate intr-un antagonism feroce pentru colonizarea lumii: Anglia si Franta. Amandoua aveau interese majore in a stopa Rusia. Anglia sustinea neconditionat imperiul otoman[4] iar Franta isi dorea cu ardoare sa participe la jocul de interese care includea gurile Dunarii si, in plus, voia in estul Europei un aliat de nadejde - tarile romane. Astfel, si prin jocul inteligent de culise facut de politicienii romani, incepe razboiul Crimeei, care va forta Rusia sa-si retraga trupele din Muntenia si Valahia.

Perioada dominata de fanarioti a reprezentat, in fond, esenta problemelor cu care se confruntau romanii de-a lungul istoriei lor. Am pus, in acest capitol, intentionat, accent pe situatiile limita la care au fost supuse tarile romane in aceste timpuri. Astfel, putem concluziona ca mentalitatea de astazi este strans corelata cu cea din perioada fanariota. Vesnicele conflicte au tinut pe loc dezvoltarea societatii romanesti dar, cel mai important, au tinut pe loc mentalitatea romaneasca. Ati observant ca, in general, romanii nu cred pe nimeni pe cuvant. Neincrederea (indreptatita sau nu) a generat si genereaza, inca, conflicte majore in societate. 

In cele din urma, dupa revolutia lui Tudor Vladimirescu, fanariotii au fost inlocuiti cu domni pamanteni. Perioada care a urmat nu a fost una usoara pentru tarile romane dar a fost una de iesire in lume. Apar politicieni inteligenti crescuti in sanul vechile familii boieresti, care luptasera impotriva turcilor, rusilor si austriecilor. Acesti oameni au fost educati de parintii lor, inraiti in anii de conflicte, sa nu cedeze si sa contopeasca interesul personal cu cel al tarii lor. Apar pe scena politica fratii Golesti, Bratienii, Stirbeii s. a. 

Imperiul otoman se va prabusi in cele din urma sub loviturile Rusiei si ale coruptiei iar din cenusa imperiului se vor ridica vechile state din Balcani disparute cu sute de ani in urma. Aparitia acestora trezeste mari animozitati pentru teritoriile stapanite turci. Astfel, incep sangeroasele razboaie balcanice.

Turcia a fost la un pas sa faca implozie, sa fie stearsa de pe fata pamantului. Sansa acesteia a fost unul din cei mai de seama oameni ai istoriei europene, un ateu convins, care i-a indepartat de la putere pe traditionalistii musulmani. Numele acestuia a fost Mustafa Kemal, cunoscut, mai ales, sub numele de Ataturk (parintele turcilor). Odata revenita din socul desfiintarii imperiului, Turcia, a inceput iarasi conflictele cu Rusia.

Disparitia fanariotilor de pe scena istoriei aduce in tarile romane, odata cu politicienii romani de sorginte iluminista, o forta de luat in seama: lojile masonice. Reintroducerea domniilor pamantene nu a fost de natura sa schimbe radical structura societatii romanesti. 

Asa cum va spuneam la inceputul acestui capitol, Rascoala de la 1907 a izbucnit ca o ridicare spontana la lupta a claselor asuprite dupa cel mai evident tipic feudal. Problema nu este rascoala, taranii, oricum, aveau acces putin sau deloc la mijloacele de educatie, ei doar voiau paine. Problema este ca a fost inabusita de autoritati dupa cele mai rudimentare metode medievale. Reprimarea acestei miscari taranesti a fost de natura sa micsoreze populatia rurala a Romaniei cu o fractie importanta. Armata romana, la ordinul guvernantilor, a ras de pe fata pamantului, cu tunurile, sate intregi cu toata suflarea care se gasea acolo. 
Acest lucru se intampla la inceputul secolului in care, cea mai mare parte dintre noi, ne-am nascut.

 In concluzie, mentalitatea fanariota, egoista si egocentrica, omniprezenta in societatea romaneasca are puternice rezonante de la vladica pana la opinca. Din pacate, se vor mai perinda multe generatii pana cand romanii vor marsalui demni si mandri prin istoria Europei si, cel mai important, vor realiza ca, de fapt, sunt singura natiune europeana care prin darzenie, credinta si inteligenta a sfidat trei imperii si a supravietuit.

Romanii trebuie sa-si infrunte demonii trecutului sa discearna mimetismul social agasant de vizibil. Inainte de toate trebuie sa nu ne mai consideram provinciali.

Inainte de a termina acest studiu, niciodata nu o sa am pretentia epuizarii subiectului, impartit in 11 capitole, urmeaza una din cele mai ametitoare pagini ale istoriei romanesti.

Cap. IX: OLTENIA AUSTRIACA SAU TARA LUI…NEAGU PAPURA  (PAPURA VODA).






[1] Nicolae Chiahir, Gheorghe Bercan, Diplomatia europeana in epoca moderna, Bucuresti, 1964, pp. 174-175.
[2] M.M. Alexandrescu-Dersca, Rolul hatiserifurilor de privilegii, in limitarea obligatiilor catre Poarta(1774-1802).
[3] Mustafa Mehmet, Documente turcesti, vol. I. Unul din aceste documente ii este adresat domnitorului Moldovei Matei Ghica. 
[4] Vezi cap. VII, Fanariotii partea I. 

joi, 16 octombrie 2014

Partea a VII-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.

Fanariotii

 Perioada marilor dragomani din cartierul Fanar al Istanbulului incepe in anul 1711 in Moldova si 1716 in Tara Romaneasca si va dura pana in 1821. Titlul acestui al VII-lea capitol ne duce cu gandul la ceea ce a insemnat dominatia fanariota pentru tarile romane raportata la Romania zilelor noastre. Se vehiculeaza in diferite medii notiunile: fanarioti moderni, mentalitate fanariota, pus pe capatuiala ca un fanariot, promovare de tip fanariot etc., si aceste expresii, din pacate, vizeaza, nu doar politicul, ci, aproape, toate sectoarele romanesti. Astfel, mentalitatea orientala de a promova haotic, fara criterii de performanta ci doar pe aspecte partinice a dus, cum era firesc, la o degradare accentuata a societatii romanesti moderne.

Este adevarat ca perioada luata in discutie a fost pentru statele romanesti, una din cea mai neagra din istoria lor. Pierderile teritoriale cuprinse in spatiul temporal 1711-1821 sunt fara precedent: Hotinul este rupt de  Moldova in 1713; Oltenia este desprinsa de Muntenia si anexata Austriei in 1718; Bucovina in anul 1775, teritoriul dintre Prut si Nistru intra in componenta Rusiei la 1812. Sa nu credeti ca romanii nu s-au opus sau ca au acceptat supusi aceste raschetari ale granitelor. 

Prezenta celor trei imperii in imediata vecinatate (Otoman, Habsburgic, Tarist) si politica nechibzuita si tradatoare din interior au facut ca actiunile adevaratilor patrioti sa fie fara urmari iar pamanturile romanesti sa se piarda, poate, pentru totdeauna. Guvernand intr-un dispret total pentru populatia romaneasca din Moldova si Muntenia, instaurand noi biruri pentru a-si plati dreptul de a jefui, fanariotii nici macar  nu se compara cu ce intalnim astazi in societatea noastra. Totuşi acesti inalti demnitari otomani de origine greaca au adus in tarile romane un nou val reformator, expresie a schimbarilor ce maturau Europa acelor timpuri. Mentalitatea romaneasca actuala a ramas, oarecum, blocata in preajma acestei perioade. Lucru despre care vom discuta in viitoarele capitole ale acestui studiu.

Carlowitz, anul de gratie 1699, pentru prima data, dupa secole, marele imperiu turcesc trece in defensiva si este silit sa-si reconsidere atat linia politica cat si strategiile[1]. Domnitorii romanii si aristocratia locala profita de acest context international si incep o ampla politica de scoatere a tarii de sub dominatie otomana. Constantin Brancoveanu incepe tratative secrete cu Austria iar Dimitrie Cantemir cu Rusia. Trebuie subliniat ca turcii nu au urmarit, prin instaurarea dragomanilor ca domnitori, o schimbare profunda a statului juridic a celor doua tari ci doreau doar un control nemijlocit al acestora in contextul politic existent in Europa. In sprijinul acestei afirmatii stau si cei doi domni fanarioti de origine romana (Racovita si Callimachi). La fel de adevarat este ca prezenta acestor straini pe tronul Basarabilor aduce o atingere evidenta a prestigiului de care incepuse sa se bucure institutia domniei in Europa[2].

Paradoxal, am putea spune, prezenta marilor dragomani pe tronul Munteniei si al Valahiei aduce innoiri la care societatea romaneasca nici nu visase vreodata. 

Domnia acestora a fost, timp de peste 100 de ani, un amestec halucinant de legi profund reformatoare, dar, si de jafuri teribile. O perioada ireala in care tarile romane isi mentin institutiile traditionale dar aveau conducatori impusi de la Istanbul.

 Isi pastrau entitatea statala, in raport cu cele din Balcani care fusesera desfiintate, dar erau mai abitir jefuite decat acestea. Se cunosc situatii in care sate intregi trec la sud de Dunare stabilindu-se pentru totdeauna in imperiu, pentru a se pune la adapost de atacurile tatarilor, ale akingiilor si, de asemenea, pentru a scapa de birurile naucitoare impuse de fanarioti. Mai mult decat atat, in perioada cuprinsa intre 1711 si 1812[3] au loc nu mai putin de 7 conflicte militare majore intre Rusia si Turcia, si, care, ati ghicit, foloseau teritoriul romanesc ca teatru al ostilitatilor.

Aceste prezente stranii pe tronul Valahiei si Moldovei au fost de natura sa scurtcircuiteze mentalitatea romaneasca, sa bulverseze toate etapele unei vieti sau sa altereze toate treptele societatii. Amintirea fanariotilor in constiinta romaneasca este atat de puternica incat are un real impact chiar si in zilele noastre. Ciudatul amestec de legi noi, in spiritul progresist al timpului si, de politici, vadit, ostile la adresa romanilor si a tarii lor, i-a facut pe unii istorici sa nu stie exact cum sa considere acesta perioada: una de progres sau una de regres.

Nicolae Iorga a numit aceasta perioada Despotismul Luminat[4] pentru ca aceste documente emise de grecii fanarioti au trezit din amorteala de veacuri populatia care incepe sa se evalueze ca popor latin ortodox, ca natiune romaneasca. In alta ordine de idei, dorinta de schimbare apare in cercurile nobilimii romanesti si datorita razboaielor ce se desfasurau in zona. Imperiul otoman, asa cum mentionam mai devreme, se pozitioneaza pe linii defensive in fata armatelor austriece si ruse. Victoriile repetate ale austriecilor in Balcani, in fata turcilor, creeaza o efervescenta revolutionara in randurile popoarelor asuprite de aproape o jumatate de mileniu. Putem spune cu certitudine ca Inalta Poarta s-ar fi prabusit inca din veacul al XVII-lea sau cel tarziu in al XVIII-lea daca marea putere coloniala,  Anglia, nu ar fi avut interese majore in imperiu. 

Marele avantaj al comerciantilor englezi era acela ca otomanii formau un imperiu puternic traditionalist, ce refuza, prin prezenta atotstapanitoare a sultanului, sa promulge legi in conformitate cu vremurile. Intr-un cuvant Imperiul Otoman refuza sa se modernize, refuza sa se desprinda de evul mediu, ramanand captiv al vechilor perioade glorioase. Oportunistii acestui lucru au fost englezii, care prin lipsa unui cod de legi otoman ce urma sa initieze protectionismul vamal, isi desfaceau marfurile, sub monopol, din Europa pana in nordul Africii. In aceste conditii, de slaba dezvoltare economica, si, de conflicte permanente, masina de razboi turceasca este din ce in ce mai greu de intretinut, Istanbulul dorind, acum, un control total in tarile vasale. 

Instaurarea lui Nicolae Mavrocordat ca primul domn fanariot in Moldova in anul 1711 a fost unul din momentele de cotitura ale istoriei romanesti. In acelasi an turcii ies victoriosi impotriva armatelor reunite ale Moldovei si Rusiei in localitatea Stanilesti, pe raul Prut. 

Victoria destul de categorica va scurta viata imperiului cu cel putin un sfert de veac. Greu de crezut (probabil va uitati in urma sa vedeti ce am scris). 

Aceasta batalie victorioasa ii va face pe turci sa-si supraaprecieze capacitatea de lupta si sa se antreneze in conflicte, dezastroase pentru ei, cu armatele austriece, mult mai bine dotate, si conduse, magistral, de generalul Eugen de Savoia. Tot dupa batalia de la Stanilesti, Turcia va incepe si alte lupte cu Rusia. Un pas a lipsit ca incompetentii slujbasi turci care ii spusesera sultanului despre marea putere otomana, sa nu transforme totul intr-un dezastru. Imediat dupa aceste evenimente militare Turcia incheie infranta pe aproape[5] toate fronturile. 

Prin Tratatul de pace de la Passarowitz din 21 iulie 1718 mari teritorii din imperiu trec in posesia Austriei. Am ales in mod special sa amintesc despre acest tratat de pace pentru ca este momentul in care Oltenia, oficial[6], trece in stapanire austriaca pana in anul 1739. 

Trecerea acestei parti din Valahia in componenta Casei de Habsburg coincide cu instaurarea domniilor fanariote. Impactul acestei anexari tulbura profund toate straturile sociale din Tara Romaneasca. Marea boierime olteana, in frunte cu familia Craiovestilor, pierde insemnate posesiuni din Valahia. Boierii din Oltenia pierd, la randul lor, mosii intinse din stanga Oltului. Taranii, cea mai asuprita patura a societatii se vad acum prinsi intre rigurosul fisc austriac si birurile boiesti, din ce in ce mai mari, care urmareau acoperirea pierderilor de mosii. 

Pe de alta parte, prezenta armatelor austriece in dreapta Oltului trezeste la cele mai multe curti boieresti ideea de eliberare de sub dominatia turcilor. In anul 1716 in Valahia are loc o revolta a boierilor, condusa de Radu Golescu, impotriva noului domn instalat, Nicolae Mavrocordat. Boierii sunt infranti iar conacul familiei Golescu[7], construit in 1640, incendiat.

Dominatia austriaca in Oltenia a avut un efect teribil nu doar asupra Olteniei dar si asupra Valahiei si a regiunilor sarbesti. O anarhie totala a cuprins regiunea si a persistat mult dupa plecarea austriecilor. Habsburgii nu au reusit niciodata sa-si impuna autoritatea in dreapta Oltului si vor parasi zona cu cativa ani inaintea tratatului de la Belgrad care stipula, printe altele, si retragerea austriecilor din Oltenia. Acest eveniment insemnat din istoria Romaniei va fi dezbatut intr-un capitol separat.

Este important de mentionat ca domnii fanarioti nu aveau doar rolul de asigura Inalta Poarta de sprijinul neconditionat al tarilor romane in conflictele cu austriecii si rusii. Inainte de toate acesti inalti demnitari reprezentau legatura credibila a turcilor cu Europa apuseana. Oameni de mare cultura care vorbeau fluent multe limbi straine (erau translatori ai sultanului, coranul interzicand musulmanilor cunoasterea limbilor straine, in afara de araba), fanariotii au fost implicati in tratate de pace sau in actiuni diplomatice intre marile puteri[8]. Ioan Mavrocordat este chemat sa participe la negocierile de pace de la Passarowitz iar Nicolae Mavrogheni, in 1789, mediaza o incetare, temporara, a ostilitatilor intre Rusia si Imperiul Otoman[9].  

Mai mult decat atat, dupa tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774[10], dintre Rusia si Imperiul Otoman, fanariotii au fost preocupati de a limita imixtiunile turcilor in treburile interne ale tarilor romane. Pare ciudat ca acesti domnitori, numiti de turci, faceau demersuri pentru mentinerea unei autonomii cat mai largi pentru tarile lor. Motivele au fost dictate de interese financiare si, mai important, de faptul ca populatia le era mai putin ostila daca se evidentiau prin politici antiturcesti. In concluzie, fanarioti au fost destul de inteligenti nu doar in strangerea de averi uriase dar si in elaborarea unor seturi de legi benefice pentru progresul Moldovei si Tarii Romanesti. 

In constiinta TARANEASCA acesti dragomani nu au ramas, neaparat, ca etalon de parvenire, minciuna si tradare. Mentalitatea conservatoare a romanilor, care luptau pentru subzistenta, ii privea mai degraba din unghiul ortodoxiei si aproape deloc din cel politic. 

Dar pentru boierimea locala acestia au fost izvorul frustrarilor si al limitarilor politice si intelectuale. Impotriva fanariotilor nu se mai putea complota – doar erau numiti direct de padisah. In fata fanariotilor nu iti puteai etala bogatia – erau deja bogati, lacomi si exista riscul de a fi confiscata. Cu fanariotii nu se putea discuta, erau mult superiori intelectual boierilor locali care, in mare parte, erau analfabeti. 

Odata cu fanariotii a aparut o noua generatie de beizadele (fii de boier) care acum, in dorinta de a fi pe masura dragomanilor, erau trimisi de parintii lor sa studieze la prestigioase scoli din Occident.

Intr-un cuvant, pentru aristocratia locala, acesti inalti demnitari ai curtii otomane au dat startul in formarea unei doctrine ideologice locale comune atat la Bucuresti cat si la Iasi – identitate romaneasca intr-un mare stat romanesc.

Urmeaza… Fanariotii – partea a II-a






[1] Standford J. Show, History of the Ottoman Empire and Modern Turkey, Cambridge, 1976, p. 224.
[2] Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir au adus Valahiei si Moldovei respectul cancelariilor occidentale.
[3] In anul 1711 are loc batalia de la Stanilesti, pe raul Prut care se termina cu infrangerea Rusiei, aceasta a marcat inceputul domniilor fanariote in Moldova. In ordine, razboaiele ruso turce s-au desfasurat intre anii: 1716-1718; 1735-1739; 1768-1774; 1787-1792; 1806-1812).
[4] Nicolae Iorga, Le despotism éclairé dans les pays roumains en XVIII-è sieclè, Bucuresti, 1937.
[5] In perioada 1714-1718 armatele otomane au luptata cu succes  impotriva Venetiei.
[6] Austriecii stapaneau Oltenia inca din 1716.
[7] Astazi Muzeul Viticulturii si Pomiculturii-Golesti, www.muzeulgolesti.ro.
[8] Ioan C. Filitti, Rôle diplomatique de Phanariotes de 1700 à 1821, Paris, 1901.
[9] Hurmuzaki, Documente, VI, p. 263.
[10] Acest tratat va aduce Rusia in pozitie dominanata in Valahia si Muntenia, de asemenea, 
       prevederile acestei intelegeri au fost de natura sa slabeasca Imperiul Otoman. 

luni, 13 octombrie 2014

Partea a VI-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.

Tarih-i Gilmani (Cronica robilor) si veacul al XVII-lea. Mentalitatea romaneasca la rascruce.


Odata cu instaurarea pe tron a lui Matei Basarab (1632-1654), mentalitatea romaneasca pare sa se desprinda, incet dar sigur, de ceea ce reprezenta influenta turceasca. Meritocratia, un cuvant cu mari conotatii chiar si astazi, incepe sa-si faca simtita benefica prezenta in institutiile statului. Domnitorul, el insusi nefiind un om de cultura, a stiut sa promoveze oameni de valoare, care i-au stat alaturi  dand Munteniei una din cele mai infloritoare perioade a evului mediu.

Tarih-i Gilmani (Cronica robilor)[1] este o cronica otomana compusa din 4 capitole care trateaza istoria turcilor incepand cu anul 1632 si pana la 1665. Am ales aceasta cronica otomana pentru a reda situatia in care un stat se poate ridica rapid, economic, social, militar etc., datorita unui lucru pe care romanii il uitasera de mult – meritocratia. Scrisa de Mehmet Halifa, cronica reda o situatie prea putin dezbatuta de istoriografia romaneasca.

Ca toti domnitorii, Matei Basarab ajunge pe tronul Valahiei cumparandu-l de la turci. Numai ca acesta reuseste sa impuna tarii o linie ascendenta din punct de vedere economic si cultural. Nu trebuie sa ne imaginam un salt economic spectaculos sau un domnitor cu un profund caracter burghezo-reformator. Domnitorul Munteniei era un om al timpurilor lui, doar ca a stiut, si, cel mai important, si-a dorit sa promoveze oameni capabili in cele mai importante dregatorii. Prin forta exemplului conducatorului, vechea mentalitate romaneasca primeste un puternic recul, incepand sa zguduie din temelii solidul fundament feudal romanesc. Intr-unul din textele cronicii, Mehmet Halifa descrie un atac otoman asupra Tarii Romanesti in timpul domniei lui Matei Basarab. Tabani Mehmet pasa isi dorea inlocuirea domnitorului roman, probabil, cu un boier care ii platise multe pungi cu galbeni.  Interesant este ca sultanul Murad se opune acestei inlocuiri, pentru ca nu voia probleme in Valahia in timp ce se razboia cu siiti persi. Beiul turc isi pune zalog capul pentru inlocuirea rapida si fara probleme a ghiarului.

”…si Mehmet-pasa a spus: In caz ca nu-i vin de hac, gatul meu va sta la dispozitie. Voia lui Alah a fost ca oastea islamica ce a mers impotriva voievodului Tarii Romanesti sa nu fie in stare sa-l schimbe. Intoarcerea lor, cu infrangere, ajungand la cunostinta sultanului Murad, el nu l-a iertat pe Mehmet-pasa si l-a omorat…”.[2]

Cronicarul vorbeste despre  infrangerea armatei otomane, ca despre un lucru firesc care avea toate probabilitatile sa se intample. Fara justificari si orgoliu ranit, Mehmet Halifa reda intocmai cele petrecute, chiar daca pe parcursul insemnarilor sale vorbeste de aceasta infrangere si face trimitere la domnii valahi tributari pe care doar vitejia luptatorilor lui Alah ii pusese pe drumul cel bun. Avem, astfel, in Muntenia un domn capabil sa faca fata nu doar conflictelor cu domnul moldovean dar sa si infranga ostile otomane trimise sa-l inlocuiasca, iar acest lucru o spune o cronica turceasca demna de incredere si nu una locala care ar putea fi subiectiva. Aceasta nu inseamna doar un domn  capabil ci si un aparat de stat eficient.

In aceeasi situatie se afla si Moldova lui Vasile Lupu; acest domn cu filiatii grecesti aduce statul intr-o pozitie de forta pe care demult nu o mai cunoscuse. Greu de spus ce s-ar fi intamplat in acest colt de lume daca cei doi ar fi fost capabili de o alianta militara impotriva turcilor. Nu este o exagerare cand sustinem  ca cele doua armate, reunite, ar fi devenit un aspect de luat in seama pentru toti vecinii.

 In sprijinul acestei afirmatii vin mentionarile reputatul istoric englez Paul Rycaut din a doua  jumatate a veacului al XVII-lea. In lucrarea sa A brief account of some travels…aparuta la Londra in 1673 la paginile 13-14, spunea ca: romanii intruchipeaza virtutiile razboinice ale vechilor daci, teritoriile lor au devenit mormintele si cimitirele turcilor.

Cred ca ati remarcat cat de repede se schimba opiniile. O natiune nu trebuie decat sa faca dovada fortei militare si culturale, a personalitatii, pentru a schimba in ani raul facut in veacuri.

Din pacate cele doua state romanesti s-au aflat intr-un permanent conflict in aceasta perioada anuland orice forma de alianta militara care se putea opune turcilor. Dupa cum ati vazut mai sus, in Cronica robilor, insusi sultanul devine circumspect in a da permisiunea unui bey sa atace Muntenia, in conditiile in care aceasta tara se afla in pozitie de vasalitate fata de Poarta.
Revenind la Valahia acestei perioade putem afirma ca revirimentul cultural initiat de Matei Basarab trezeste sentimentul apartenentei la o natiune. Nu va ganditi la paturile sarace, adica la tarani; schimbarea se face in zona micii boierimi care isi doreau o societate care-i sa-i impinga spre putere. Marea masa a populatiei care urmarea supravietuirea zilnica nu avea posibilitatea unei reale aprecieri a noului val cultural ce cuprinsese tara iar marii boieri nu isi doreau altceva decat pastrarea vechilor stari de lucruri.

Afirmam mai sus ca Matei Basarab a fost un om al timpurilor lui. Hrisoavele emise de acesta subliniaza de o maniera clara apartenenta sa la mare aristocratie si faptul ca toate aceste documente nu urmareau o usurare a vietii taranilor, dimpotriva. In documetul emis la 11 decembrie 1632[3] domnitorul scuteste de toate dajdiile de peste an (bir, fumarit, vinarici, paharnicie, pivnita, dajdie pe: miere, cal, bou, cai de olac etc.) Biserica Domneasca din Bucuresti. De fapt acest document era o intarire a mai vechilor acte emise de cancelaria domneasca care scutea institutia bisericii de orice fel de taxa.

Totusi, inteleptul domnitor se gandeste si la patura foarte saraca a populatiei care nu avea nici o posibilitate de trai si infinteaza asa-zisele calicii in care sarmanii primeau haine, mancare si, chiar bani[4]. Dar cel mai important, Matei Basarab, din pozitia sa de dominus pater[5] se implica activ in unele scutiri de taxe care vor duce la o dezvoltare a activitatii mestesugaresti[6].      

Atunci, ca si acum, marile schimbari la nivel de mental colectiv apar in randurile clasei de mijloc. Secolul al XVII-lea prinde mentalitatea romaneasca intre doua lumi: una profund conservatoare (a marilor boieri) şi una reformatoare (a micilor boieri). Populatia, preponderent rurala, ramane captiva stravechilor mentalitati de clan. O populatie care inca nu-si revenea din deruta asupriri, o populatie care-si uitase vechile repere si-si pierduse (oare ?) virtutiile razboinice ale stravechilor daci.

Urmeaza partea a VII-aFanariotii




[1] Mihail Guboglu, Cronici turcesti privind tarile romane-extrase vol. II, Bucuresti, 1974, p190.
[2] Ibidem, p. 200.
[3] George Potra, Documente privind istoria Bucurestiului, doc. 10, p. 91.
[4] Primele calicii au fost infiintate de Vlad Voievod, în 1524, săracii primeau, în afară de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi bani. Cele mai vechi organizaţii constituite sub egida statului şi cu scopul de a distribui celor sărmani, în mod raţional, fondurile provenite din caritatea publică erau aceste calicii: una la Câmpulung şi una la Bucureşti, „sub mlaştinile Dâmboviţei” (Prof. Dimitrie Gusti, ing. Constantin Orghidan, Mircea Vulcănescu, dr. Virgiliu Leonte, Enciclopedia României, vol. I, p. 559-561, apărută sub Augustul Patronaj al Majestăţii Sale Carol al II-lea, Bucureşti, 1936).
[5] Tata stapanitor era un titlu pe care il purtau domnitorii romani si care le conferea dreptul de proprietate asupra intregii tari.
[6] D.R.H., B, Ţara Românească, vol. XXV, (1635-1636), doc. 343, p. 385.  

luni, 6 octombrie 2014

Partea a V-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.

Un tulburator paradox romanesc. Doua pravile reformatoare emise in anul 1631.

Lecturand cele doua documente reformatoare emise de cancelaria domneasca a lui Leon Tomsa (1629-1632) am fi tentati sa credem ca tot ce s-a spus in capitolele anterioare poate fi contrargumentat. Modul in care emitentul de documente  de la inceputul veacului al XVII-lea elaboreaza acte, prin vocea domnitorului, demonstreaza un inceput de rationalitate in intelegerea situatiei economice reale si a fluxurilor de capital care intrau si ieseau din Valahia anului 1631. Uzitarea termenul economic de capital pare a fi nepotrivit, mai ales ca in aceasta perioada Tara Romaneasca  functiona, inca, dupa un sistem despotic de tip turcesc.

Schimbarea de atitudine la un domnitor care guverna in cel mai autentic stil oriental este la prima vedere, o festa a istoriei. Documentele emise de acesta la 15 si 23 iulie 1631 reprezinta unele din primele charte ale libertatilor de pe vechiul continent. La 15 iulie domnitorul da o pravila prin care impune scoaterea grecilor din tara, implicit, din dregatoriile pe care le detineau si prin intermediul carora fraudau masiv vistieria statului.

„…Deci vazand toti atata saracie si pustiirea terii, cautam domnia mea, cu tot sfatul terii, sa se afle de unde cad acele nevoi pre teara. Aflatu-se-au si se-au adevarat cum toate nevoile terii se incepe de grecii striini, carii ameasteca domniile si vind tara fara mila si o precupescu pre camete asuprite…”[1].

De asemenea, in acest act, domnitorul,  sub amenintarea pedepsei divine si a oamenilor, incearca o restrangere a puterii bisericii, prin interzicerea oricarei cumparari de cinuri bisericesti.

„…mitropoliile, episcupiilor, egumeniilor sa nu se schimbe pe mita, ce sa fie pre sabor…sa dea blagoslovenie cum a fost in veac…”[2].

Doar aceste aspecte surprinse in document ne fac sa ne gandim la un domnitor cu o personalitate puternica hotarat sa zguduie din temelii vechile stari de lucruri. Ceea ce l-a determinat sa dea cele doua pravile, cu puternic iz burghezo-reformator, intr-o perioada cand vestul european inca nu-si revenise dupa Noaptea Sfantului Bartolomeu[3], a fost de natura sa aduca o oarecare inbunatatire a situatiei clasei dominate autohtone (reformiste economic) care isi dorea sa umple golul lasat de greci

Problema care se ridica este ca domnitorul Leon Tomsa era un om al timpurilor lui, nu era un dusman al grecilor (dimpotriva) si nici reformator in gandire. Venise la tron platind turcilor sume insemnate de bani si promitandu-le returnarea lor imediata si cu dobanzi uriase. Birurile impuse devenisera atat de grele incat populatia nu le mai putea plati. Creditorii, care il ajutasera sa ajunga pe tron, imprumutandu-i bani grei ii voiau inapoi repede si, cel putin, dublati. 

Lacomia turcilor trebuia ostoita cu orice pret, acestia facand presiuni mari asupra domnitorului pentru a plati peschesurile, ciubucurile si toate darile nenumarate. In conditiile in care banii nu mai pot fi colectati de la populatia birnica, domnitorul, in disperare de cauza, ii sileste pe boieri, care se ocupau cu strangerea taxelor, sa plateasca diferenta. Este lesne de inteles ca apare un conflict major intre domnitor si boieri cei din urma fugind, intepestiv, peste munti, in Transilvania, pentru a nu ajunge sub securea calaului. 

Leon Tomsa, care facuse promisiuni boierilor, inainte de ajunge domn, ca le va respecta dorintele si le va proteja averile, se vede, de acum, intr-o lupta deschisa cu acestia. In cativa ani statul saraceste de o maniera infioratoare. Foametea incepe sa bantuie prin fiecare bordei taranesc. Toate bunurile tarii: cereale, vin, sare, animale de casa etc. iau drumul Istanbului pentru a acoperii datoriile uriase ale domnitorului.

In anul 1629, senatorul ardelean, Gheorghe Apaffy (? – după 1629)[4] , în timpul trecerii sale, prin Ţara Românească, în drum spre Istanbul, trimis fiind al principelui Gabriel Bethlen,  scrie un raport[5]  în care descrie situaţia dezastroasă în care ajunsese statul muntean, din pricina „dării celei mari”, neuitând să menţioneze că „domnul stă acum fără nici o supărare în ţara sa”.

Dările cele mari, asa cum spuneam, erau grele biruri impuse de domnitor. In acelasi raport Gheorghe Apaffy mentioneaza ca tara se zbatea intr-o asemnea saracie incat fuseseră nevoiţi să pună la ham şi caii cerşetorilor.
Fireste, am spune, ca domnia lui Leon Tomsa aduce haos in tara si nu are nici o legatura cu documentele reformatoare amintite mai sus.  Dar ce-l determina sa emita aceste pravile care, intr-o masura insemnata, ii limitau puterea de decizie ? Lucru de neacceptat la domnitorii romani.

Singur in fata familiilor boieresti ostile, domnitorul emite aceste documente in dorinta de a pastra alaturi de el, pe de o parte, mica boierime avida de dregatorii care sa o aduca aproape de putere, iar, pe de alta parte, marii boieri ramasi,  dornici sa ocupe locul grecilor. In concluzie, printr-o hotarare care nu avea nici o legatura cu altruismul si reforma, Tara Romaneasca primeste cele mai stricte, democratice si corecte codice de legi pe care le avusese pana atunci continentul european. 

Aceste doua zapise, impreuna, devenind un adevărat act al libertăţilor şi privilegiilor, statornicind printre altele, un aspect care va apărea, în prim plan, abia, în perioada modernă, şi anume, interzicerea ieşirii capitalului din ţară. Condiţiile acestei prevederi vizează, în primul rând, Biserica, cu referire directă la veniturile care plecau spre lăcaşurile de cult de la Muntele Athos.

Pravilele sale burgheze au reprezentat pentru tarile romane un precedent care a dat viitorilor domni posibilitatea sa se rupa, putin cate putin, din tenebrele mentalitatii orientale. Imediat dupa Leon Tomsa isi incepe domnia Matei Basarab, un reformator in adevaratul sens al cuvantului, un om care a pus un pret deosebit pe cultura si pe oamenii care promovau cultura. Matei Basarab a fost un actor mare, dintr-o tara mica, pe  vasta scena unde se juca istoria Europei.

Astfel un domnitor cvasinecunoscut (Leon Tomsa), impune, fara sa-si doreasca, un curs democratic tarii sale, grabind disolutia feudalismului romanesc si prefatand prezenta marilor domnitori reformatori cum ar fi Matei Basarab si Constantin Brancoveanu.

Urmeaza capitolul: Tarih-i Gilmani (Cronica robilor) si veacul al XVII-lea. Mentalitatea romaneasca la rascruce.




[1] Documenta Romaniae Historica (DRH), VOL. XXIII, B, doc. 255, pp. 406 -409.
[2] Ibidem, p. 407
[3] Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanţilor din Franţa din noaptea dintre 23 şi 24 august 1572. Au fost atacaţi şi masacraţi aproape 30.000 de hughenoţi punct culminant al conflictelor purtate între catolici şi protestanţi.
[4] Călători străini despre ţările române, vol. V, p. 1 – 4.
[5] Andrei Veress,, Documente privitoare la istoria Ardealului, Modovei şi Ţării Româneşti, vol. IV, Bucureşti, 1933, doc. 236, p. 296 - 297.