vineri, 19 decembrie 2014

Partea II. Colonistii, Din stepa in munti - Transilvania, un taram al discordiei



Colonistii – Din stepa in munti

Transilvania a reprezentat pentru maghiari o provocare inedita in a controla un teritoriu cu un relief muntos. Hoarde nomade, ungurii, au realizat, inca de la inceput, ca nu vor putea domina tinuturile nou cucerite, cuprinse intre Tisa si Dunare, daca nu vor coloniza teritoriul cu populatii de incredere.

 In prima jumatate a veacului al XIII-lea esua lamentabil cea de-a patra cruciada (1201-1204) care, initial, avusese drept tel suprem eliberarea Ierusalimului. Aceasta ampla miscare militara plecata la chemarea papei Inocentiu III va sfarsi in conflict deschis cu Constantinopolul. Directia diametral opusa in care au migrat razboinicii cruciati a facut ca arealul stapanit de romeii bizantini, in special Balcanii, sa fie infestat cu calugari razboinici. Spun infestat pentru ca, ordinele militare religioase se vor deda la crime si atrocitati crunte impotriva ereticilor ortodocsi. Infiintarea de catre armata cruciata, la Constantinopol, a unui efemer regat catolic va incuraja Ungaria in continuarea expansiunii sale spre sud; actiune justificata, in fata papei, prin actiuni de prozelitism. Ungurii s-au lovit, in dorinta lor de largire a teritoriului de rezistenta indarjita a populatiilor vlahe, bulgare, cumane si pecenege care luptau nu doar pentru apararea teritoriului dar si impotriva catolicismului. 

In contextul sangeroaselor razboaie care opunea catolicismului apusean ortodoxismul rasaritean isi face aparitia, pe scena istoriei romanesti, ordinul razboinic al cavalerilor teutoni. 

Prezenta acestor aprigi luptatori de partea Ungariei a insemnat un mare pas inainte in politica de cuceriri dusa de maghiari. Regele ungar Andrei II (1205-1235) emite un act de donatie (1213) prin care hotaraste colonizarea acestor osteni in Tara Barsei[1]. Tinuturile impadurite nu erau locul propice pentru calaretii intinselor campii asiatice, asa ca, pentru acesti cavaleri, veniti din intunecatii codri ai Germaniei, noul tinut era ca o noua casa. Insarcinati cu paza granitelor, teutonii aveau cea mai buna slujba pe care o puteau primi si cel mai frumos pamant la dispozitie dar, intotdeauna, apare o problema. 

Acesti cavaleri erau, pe langa calugari, si mari razboinici, deprinsi cu aventura si razboiul, iar sedentarismul nu li se potrivea sub nici o forma. Pe scurt, teutonii, nu voiau un loc stabil, ei isi doreau un conflict. In concluzie nu erau buni colonisti iar izbucnirea celei de-a V-a cruciade (1228-1229) ii va dizloca de pe pamantul Transilvaniei si ii va trimite spre Ierusalim. O parte se stabilesc in Prusia unde intemeieaza o puternica marca militara. Pe toata perioada prezentei germanilor, Ungaria isi intinde stapanirea spre sudul Carpatilor, infiintand banatul de Severin dupa ce zdrobeste o alianta vlaho-bulgara in anul 1230. 

Plecarea calugarilor razboinici din Tara Barsei nu a insemnat si disparitia germanilor din Transilvania pentru ca, intre-timp, sub umbrela protectoare a acestor cavaleri, si-au facut aparitia o serie de colonisti; negustori si oameni de rand, de aceeasi origine cu ei, pe care istoria ii va consemna sun numele de sasi. Venirea sasilor in Transilvania incepuse, de fapt inca din sec. al XII-lea, cand regele Geza II (1141-1162), a dat mai multe privilegii acestei populatii germanice in schimbul apararii granitelor. 

Astfel, sasii isi fac simtita prezenta in documentele Transilvaniei la inceputul veacului al XIII-a, intr-o perioada in care Ungaria era in plin proces de consolidare a hegemoniei in bazinul inferior al Dunarii. Marea invazie mongola (1241) opreste inaintarea victorioasa a armatelor maghiare si spulbera, efectiv, in cateva luni, tot ceea ce acestia construisera, cu migala, in sute de ani. Fatidicul an (1241) a insemnat pentru maghiari aproape, la fel de mult, ca momentul Mohacs (1526) cand armatele lui Suleiman Magnificul dezintegreaza regatul maghiar si infiinteaza pasalacul de la Buda.

Dominatia mongola in Ungaria si Transilvania, reprezentata de marele han Cadan[2], ii aduce in actualitate pe secuii transilvaneni, amintiti in mai multe documente inca din timpul regelui Geza II. Ceea ce este important la stapanirea mongola este ca marele han da o seama de edicte, in numele regelui Bela IV-lea, fugit in Dalmatia, dupa batalia dezastroasa de la Mohi-Pusta, care ii adusese pe mongoli in spatiul intracarpatic si Panonia. 

Actele oficiale emise de hanul Cadan reprezinta unele din cele mai importante documente ale perioadei, prin faptul ca sunt mentionate toate populatiile prezente in Transilvania. 

Surpriza care apare, si deranjeaza mediile ungare din ziua de astazi, este ca ungurii nu sunt pomeniti nici macar o singura data in insemnarile oficiale emise de marele han. Nu sunt amintiti pentru ca nu existau sau formau un strat etnic atat de neinsemnat incat nu merita mentionat. 

Se poate spune ca documentele emise de mongoli, un popor salbatic, nu au relevanta, doar ca toate inscrisurile emise de ei poarta pecetea regelui fugar Bela IV, pe care acesta o abandonase, sau pierduse, pe campul de la Mohi-Pusta. Nici in anul 1291, cand este convocata dieta Transilvaniei, ungurii nu apar in actul regal fiind amintiti doar secuii, sasii si romanii[3]. Nobilii maghiari, fara sa mai vorbim de oameni de rand, erau doar prezente sporadice in Transilvania si deloc in Maramures unde sunt mentionati doar cnezi romani[4].

 In alta ordine de idei prezenta, din ce in ce mai mare, a sasilor in Transilvania face din acestia o comunitate puternica si, cel mai important, foarte disciplinata. Sasii profita de plecarea teutonilor si cer regelui mai multe privilegii printre care si un comite care sa-i reprezinte. De la an la an sasii devin o adevarata forta, Transilvania fiind mentionata in unele cronici ca Tara celor 7 burguri [5] dupa cele 7 scaune de judecata sasesti. 

In concluzie, din toate notele emise in aceasta perioada, cuprinsa intre anul 1000 si 1300 d. Ch. (aproximativ), reiese ca ungurii sunt cvasiinexistenti in spatiul transilvanean, prezenta lor limitandu-se doar la cativa nobili. Chiar Roesler spunea ca numarul maghiarilor era, la sosirea in Panonia, de cel mult 25 000 de combatanti[6] (cifra, oricum, mult exagerata pentru un popor nomad), iar raspandirea lor pe un teritoriu cuprins intre Tisa si Alpi, îi facea aproape inexistenti in marea masa de slavi si valahi. Cat de mirati ar fi maghiari din ziua de astazi (sau poate nu), daca ar cunoaste ca strabunii lor au fost de fapt slovaci, romani, sarbi sau cehi si ca nu sunt altceva decat rodul programelor criminale de deznationalizare fortata de care ungurii au facut uz in ultimele 4 veacuri. 

In timpul dominatiei mongole in Transilvania si Panonia sunt, de asemnea, mentionate documente in care noii cuceritori le permiteau valahilor sa continue sa-si aleaga capeteniile ca si mai inainte[7] si iarasi nimeni nu aminteste de vreo prezenta maghiara in regiune. Magistrul Rogerius povesteste, in al sau Cantec de jale, ca pentru a se feri de armatele tatare isi petrece o noapte la un cneaz valah care avea in stapanire mai multe sate insumand peste 1000 de case si, tot el, sustinea ca erau cel putin 100 de asemnea cneji in Transilvania[8]

Prezenta ungurilor a fost tolerata, la inceput, de romani, pe de o parte, pentru apartenenta lor la Biserica Rasaritului si, pe de alta parte, pentru ca notiunea de natiune nu exista, lumea impartindu-se doar in catolici si ortodoxi. 

Colonizarea secuilor, in partile rasaritene ale Transilvaniei, ca aparatori de granita impotriva atacurilor cumane si tatare a adus in acest teritoriu o a doua natiune privilegiata, dupa sasi. Problema care se ridica este ca secuii, care astazi se cred maghiari, au purtat de-a lungul secolelor o ura adanca acestui neam, cu care, dealtfel, se pare, se inrudeau pe linie gentilica (nici astazi nu este foarte clara originea acestora).

Exemplul poate fi de dat de explozia de violenta, plecata de la una din cele mai aprige populatii din aceasta parte de lume (secuii) in veacul al XVI-lea. Razboiul taranesc condus de secuiul Gheorghe Doja din anul 1514 a urmarit inlaturarea a tot ce era unguresc in Transilvania. Acest eveniment militar, care a fost de natura sa zdruncine din temelii puterea ungurilor, a fost una din cauzele care a dus la desfiintarea regatului maghiar, de catre turci, in anul 1526. Moartea crunta pe care ungurii i-au rezervat-o lui Doja ar trebui sa-i faca pe secuii de astazi sa se rusineze, nu doar ca si-au pierdut radacinile si nazuintele, dar si pentru faptul ca cel care a murit pentru ei si pentru romanii din Transilvania este, astazi, privit ca un erou ungur care a luptat pentru libertate. 

Marturie, la cele spuse mai sus, sta documentul emis, in anul 1492, de toate cele 7 scaune secuiesti reunite, in care ii cereau regelui Ungariei, Vladislav II Iagello (1490-1516), sa-i ajute pentru schimbarea de pe tronul Transilvaniei a voievodului Istvan Bathory (1479-1493) care doreste cu orice pret nimicirea populatie secuiesti[9]

A venit intre noi cu ostire puternica, ca asupra dusmanului, pe multi dintre noi, cu totul nevinovati, i-a omorat. La unii le-a scos ochii, la altii le-a daramat casele pana la pamant, le-a jefuit sotiile si fetele…si ce-i mai mizerabil si-a ridicat castel intre noi, in Odorhei, de unde sa ne poata apasa si jefui. Dregatorii castelului silesc oamenii de prin sate sa se rascumpere cu bani, celor care nu vor sau care nu pot, le iau copiii si-i leaga pe frigare spre a-i frige, ceea ce ingrozeste, si mamele alearga sa-si scape copiii dand bani…iar pe fetele secuilor le casatoreste cu oamenii sai, colonizandu-i (pe maghiari) intre noi… [10]

Documentul de mai sus lamaruste de o maniera explicita….multe aspecte ale istoiei secuiesti.

Trebuie recunoscut ca maghiarii au reusit, cu succes, sa-i faca pe secui sa-si piarda identitatea si sa se creada maghiari, lucru ce niciodata nu au putut face cu mandri sasi. 

Oare, ne intrebam retoric, ce s-ar fi intamplat cu romanii din Transilvania daca acestia ar fi fost acceptati de catre unguri printre natiunile privilegiate ale Transilvaniei (unguri, sasi si secui)  prin documentul Unio Trium Nationum din anul 1437 de la Capalna ? 

Ar fi devenit si ei maghiari…ca secuii…sau ar fi rezistat ca sasii ??? 

…greu, prea greu de spus…

Urmeaza partea III: Exodul…



[1] Andrei Otetea, Istoria Poporului Roman, p. 175.
[2] Ion Nistor, Ungurii in Dacia Carpatina, p. 23.
[3] Ibidem.
[4] Ion Mihaly, Diplome maramuresene, p.63.
[5] Cronica lui Otokar, Steierische Rheimchronik. Siebenburgen.  Orasul Sibiu si raul Cibin au aceasi origine.
[6] Roesler, Dacii si Romanii, p.43.
[7] Rogerius, Carmen Miserabile (Cantec de jale).
[8] G. Popa, Izvoarele istoriei Romanilor, vol V, cap XXX, p. 48-55: Et sic procurator meus de istis dominis erat unus et pene millia villas regebat et errant canesii fere centum.
[9] K. Szabo, Colectia de documente secuiesti, I, p. 272-280.
[10] Ibidem;  Stefan Metes, Emigrari romanesti din Transilvania in secolele XIII-XX, p. 78.

vineri, 12 decembrie 2014

Partea I. Inceputul. Transilvania, un taram al discordiei



Inceputul…..


Transilvania - tara de dincolo de paduri - a fost, este si va fi marul discordiei dintre romani si maghiari, iar marele paradox rezulta din faptul ca atat Romania cat si Ungaria nu pot fi intelese cu adevarat fara a lua in discutie acest teritoriu. 

Ambele popoare isi diputa intaietatea pe meleagurile din interiorul arcului carpatic, ambele aduc argumente si contraargumente. Cine a fost primul ? Cui i se cuvine Transilvania ? De ce Ungaria se considera amputata ? De ce atata ura intre doua natiuni vecine ? Raspunsul sper sa fie revelat in paginile ce vor urma…

Se considera de catre  istoricii unguri, si nu numai, ca odata cu retragerea romanilor din Dacia (271-275 d. Ch.), acestia au trecut, fortat, la sud de Dunare toata populatia din vechea provincie. Astfel, teritoriul Transilvaniei, care facea parte din imperiul roman, ramane depopulat si va fi umplut de triburile fino-ugrice de maghiari, sosite in valuri succesive. Cele spuse mai sus, reprezinta, de fapt, partea solida a ceea ce noi cunoastem astazi sub numele de Teoria Roesleriana sau Teoria Vidului,  in care o serie de istorici din tara vecina sustin intaietatea maghiarilor pe pamantul Transilvaniei in detrimentul romanilor. Tot in conformitate cu cele spuse de ei, romanii isi duceau existenta ca o mica populatie latina, in sudul Dunarii, mai exact in triunghiul format astazi de orasele Nis, Skopje si Sofia, ajungand in Transilvania, prin transhumanta, abia prin veacul al XII-lea. In ciuda credintei ungurilor ca au fost primii pe pamantul Transilvaniei (de fapt, nici nu este atat de important cine a fost primul, important este cui apartine entitatea teritoriala) vechile cronici maghiare dovedesc contrariul. 

La sfarsitul sec. al IX-lea sunt mentionate primele triburi nomade de maghiari, care rataceau prin marea campie panonica si traind din vanatoare si jaf. Cele mai vechi cronici unguresti amintesc ca in spatiul geografic cuprins de-a lungul raului Tisa traiau puternice populatii de slavi, bulgari si romani[1]. Sosirea acestor neamuri turanice s-a facut, asa cum spuneam, in mai multe etape; ultima si cea mai ampla a avut loc pe la sfarsitul veacului al IX-lea (aprox. 890 d. Ch) cand 7 triburi se refugiaza in Panonia, fortate de alianta bulgaro-pecenega care le aplica o usturatoare infrangere. Slabiti de aceasta sangeroasa batalie, maghiarii hotarasc unirea tuturor triburilor si numirea lui Almuz – una din capetenii – conducator unic. Astfel noua uniune pune bazele poporului ungar sub dominatia directa a basileului de la Constantinopol, pe atunci, Constantin Porfirogenetul, care il numeste pe noul conducator voievod. Acestia depun juramant de credinta imparatului bizantin si trec la ortodoxism (biserica rasariteana)[2]

Astfel, primul conducator, primeste in virtutea vointei imparatesti de la Constantinopol, drept de stapanire ereditara asupra Panoniei. Problema lui Almuz erau vlahii, slavii si avarii care ocupau pamantul dat in dar de imparat; asa cum aminteste cronicarul regelui Bela IV (dupa toate probabilitatile), Anonimus. 

Fiul lui Almuz numit Arpad incepe cucerirea teritoriilor cuprinse intre Tisa si Bodrog, amenintand regatul avar al lui Salan care mostenise, prin stramosii sai, dupa moartea lui Attila, teritoriile de la nord de Tisa. Fortat de Arpad, Salan cedeaza o mare parte din teritoriu ungurilor punand bazele unei puternice uniuni politice. Cedarea, de bunavoie, a pamantului avar creaza un precedent, iar aceasta concesie ceruta de fiul lui Almuz a fost facuta in virtutea faptului ca triburile maghiare se inrudeau cu vechii huni condusi de Attila; deci pamantul li se cuvenea. Pretinsa inrudire a maghiarilor cu hunii, ii face pe primii sa creada ca imensul teritoriu stapanit de huni – de la Marea Caspica pana la marea Nordului – in sec V,  d. Cr. era o mostenire pe care trebuiau sa si-o reinsuseasca. Spun pretinsa inrudire pentru ca este greu de crezut ca dupa aproape 500 de ani maghiarii si hunii, doua popoare nomade, mai aveau ceva in comun. 

In virtutea asa-ziselor drepturi teritoriale, ungurii ajung la sud de Tisa, adica pe teritoriul Transilvaniei de astazi,  unde se lovesc de principii locali. Cronica Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor) scrisa de cronicarul Anonimus, se pare, pe la inceputul sec. al XIII-lea, mentioneaza ca la venirea lui Arpad in Transilvania existau mici formatiuni statale amintind, in mod special, de un anume Menumorut, care stapanea peste cosari[3] si blacchi (vlahi). Tot in cronica sus amintita, Anonimus, vorbeste despre refuzul lui Menumorut de a face vreo concesie teritoriala ungurilor. Principele transilvan isi justifica refuzul prin faptul ca inainte de a fi stapanit de Attila, pamantul a apartinut stramosilor sai daci; iar acum se afla sub protectia imparatului de la Constantinopol, protectorul si strabunul sau[4]

Este interesant de observat ca Anonimus pune in gura unui principe, (probabil de origine vlaha sau slava) din secolul al IX-lea dovada clara a persistentei daco-romane in Transilvania. Un cronicar ungur care nu aflase, de teoria austriacului Roesler considera si expune ca pe ceva firesc continuitatea latinitatii pe pamantul Transilvaniei. 

Luptele dintre Arpad si Menumorut pentru partea nordica a Transilvaniei se vor incheia prin casatoria fiicei celui din urma cu Zultan(Zoltan), fiul lui Arpad. Casatoria celor doi tineri nobili a insemnat o alianta politica si militara; iar urmasii lor vor mosteni posesiunile lui Menumorut[5]. Astfel, printr-o legatura matrimoniala, ungurii patrund in nordul Transilvaniei. Continuand spre sud, unguri intalnesc rezistenta lui Gelou, sef al unei formatiuni statale din centrul Transilvaniei, formata din vlahi si slavi[6]; aflat deja in conflict cu populatiile cumane si pecenege din vecinatate[7]. Infrangerea si uciderea lui Gelou de catre ostenii unguri condusi de un anume Tuhutun le face pe celelalte capatenii valahe sa se supuna autoritatii lui Arpad. 

Jumatatea veacului al X-lea gaseste Transilvania sub autoritate maghiara mai precis a lui Tuhutun, care domina pamanturile lui Gelou in numele stapanului sau. Problema care se ridica, de acum, era ca maghiarii, ca popor nomad, erau foarte putini; iar populatia autohtona sedentara ii coplesea numeric. Capeteniile maghiare reusesc sa se impuna prin casatorii mixte atragand, astfel, o mare parte a cnezilor vlahi in elita clasei conducatoare. Se formeaza in Transilvania o dinastie ungureasca (intemeiata de Tuhutun), aparte de cea din Panonia si inclinata spre legaturi cu Constantinopolul. Ungurii din Panonia incepusera sa-si indrepte privirile spre vest, spre papalitate, simtind slabiciunile bizantinilor. 

Astfel, apare primul conflict intre Transilvania condusa de voievodul Giula cel Mic, urmasul lui Tuhutun, care se simtea mai mult valah decat ungur[8] si ungurii arpadieni din Panonia. Adept ai bisericii rasaritene, Ghiula cel Mic, primise botezul ortodox la Constantinopol in jurul anilor 950. Credinta in biserica din rasarit il face sa devina persona non grata pentru regelui Stefan I, care imbratisase catolicismul si primise in dar din partea papei de la Roma coroana sfanta de rege crestin. 

Trebuie mentionat ca Marea Schisma (1054) dintre biserica apusului si cea a rasaritului inca nu avusese loc, dar lupta pentru putere si influenta, se ducea mocnit si de multa vreme intre Roma (Vatican) si Constantinopol. Regele Stefan, care ajunge pe tronul Ungariei sprjinit de printii germani, este considerat de papalitate rege apostolic pentru meritul de a fi crestinat ungurii din Panonia. Istoria uita ca, initial, ungurii se convertisera la ortodoxim (Biserica Rasariteana) prin actul de supunere facut de Almuz, primul conducator al celor 7 triburi maghiare, basileului de la Constantinopol. Regele Stefan, spirit practic, realizeaza ca Romania (Imperiul Bizantin) din rasaritul Europei nu mai avea puterea si influenta de odinioara, pe cand apusul, unit, de acum, spiritual, dupa domnia lui Carol ce Mare, devenea adevarata forta a Europei, iar vocea acesteia nu era alta decat Suveranul Pontif. 

Profitand si de faptul ca o parte a maghiarilor inca nu se crestinase, acesta incepe catolicizarea intregii Panonii. Conducatorul ungur primeste coroana de la Vatican iar papalitatea il recunoaste rege apostolic al Bisericii de Apus si rege al Ungariei. Astfel, ia fiinta in anul 1001 regatul ungar sub conducerea lui Stefan I cel Sfant. 

Cum era firesc, noul conducator maghiar, de acum rege prin gratia divina, isi indreapta atentia spre infidelul din Transilvania, voievodul Giula cel Mic. Refuzul lui Giula de a renunta la erezia rasariteana si trecerea la ritul catolic declanseaza ostilitatile intre cei doi. Asa cum spuneam, coducatorul transilvanean, se considera mai mult valah decat ungur, acesta fiind un motiv in plus pentru scoaterea lui de pe tronul Transilvaniei. Cronica pictata de la Viena mentioneaza la pagina 32, cap. XXXVII ca: Giula facea mult rau ungurilor[9].  Luptele dintre regele Stefan al Ungariei si voievodul Giula al Transilvaniei incep cu o ferocitate greu de imaginat. Sangeroasele batalii sunt mentionate in mai multe cronici unguresti, preluate din cantece populare si balade care preamareau vitejia ungurilor in conflictele lor cu valahii din Daciile Transalpine[10]. 

Impotrivirea acerba a romanilor, intiparita adanc in mentalul colectiv maghiar, sustine teoria ca in Transilvania inceputului de secol XI exista, nu doar o insemnata populatie romaneasca, dar si puternice cnezate romanesti, capabile sa-l sustina pe Giula in lupta sa impotriva ungurilor din Panonia[11]. Inlaturarea de la putere a voievodului transilvanean, in anul 1003, aduce aproape tot tinutul din interiorul arcului carpatic sub dominatia regelui maghiar. Este important de retinut ca Transilvania medievala nu corespundea celei din Romania de astazi; ci se intindea mult pe teritoriul Ungariei din zilele noastre, unde, dealtfel, au fost mentionate mici voievodate romanesti. 

Stapanirea maghiara incepe sa se extinda spre zona banatului unde, intimpina din nou rezistenta pecenegilor, bulgarilor si romanilor. Dupa victorie, autoritatea regelui in Transilvania este reprezentata, la inceput, de doi voievozi apoi de unul singur; dar fara sa aiba putere de control asupra intregului tinut. Chiar istoricul austriac, care contesta prezenta romanilor in Transilvania recunoaste ca acest teritoriu a intrat, mai mult formal, in componenta Ungariei abia in timpul regelui Ladislau cel Sfant (1077-1095)[12].  Este lesne de inteles ca atunci cand un aprig sustinator al lipsei romanilor in Transilvania spune ca acest voievodat a intrat de forma in componenta Ungariei, inseamna ca regii maghiari aveau prea putina autoritate in voievodat sau chiar deloc. Acest lucru va fi demonstrat mai tarziu cand voievozii si principii Transilvaniei isi croiau propriile planuri politice care, de cele mai multe ori, nu includeau si Ungaria. Astfel, Transilvania continua ca principat autonom cu voievod propriu, supus de forma, al regelui maghiar.

Astfel, teoria lui Roesler, pe care am amintit-o la inceput, poate fi demontata cu usurinta de orice roman care cunoaste doar cateva elemente esentiale ale istoriei sale. Vechile cronici ungare, pe care Roesler si altii asemenea lui, nu le folosesc in argumentare, sunt considerate de acestia fanteziste si nereale, doar presupunerile lor ajung, insa, adevaruri universale. 

Unul din argumentele istoricilor Roesler si Sulzer in teoria ca romanii s-au format la sud de Dunare este aceea ca noi si albanezii avem un fond de cuvinte asemanator; adica aceste doua neamuri ar fi trait in comun pentru lung timp. Este usor de argumentat prin numeroase scrieri antice ca stramosii albanezilor si ai romanilor, faceau parte din marea populatie traca ce, in vechime, locuia in cea mai mare parte a Europei centrale si de est; de aici fondul comun de cuvinte.

Am redat, cat mai concentrat, inceputurile ungurilor pe pamantul Transilvaniei. Ne-am oprit deocamdata la sfarsitul domniei regelui ungur Ladislau ce Sfant.  Anii trec si pe poarta estica a Europei patrunde ca o furtuna de foc cruntul flagel mongol. In drumul lor de neoprit, razboinicii lui Ghinghis Han desfiinteaza toate statele intalnite in cale, printre care si Rusia Kieveana. Slavii sunt aproape exterminati. Romanii, cehii, polonezi, principalele populatii stabile, primesc in plin valul ucigas. Avarii, cumanii, khazari, pecenegii, bulgarii se topesc in fata hoardelor de neoprit. Trecerea mongolilor prin Transilvania si Ungaria (1241) a fost de natura sa desfiinteze pentru o perioada mare de timp structurile administrative nou infiintate. 

Urmeaza capitolul II: Colonistii – Din stepa in munti


[1] Quam terram habitarent Sclavi, Bolgari et Blacchi ac pastores Romanorum. Gesta Hungarorum, ed. G. Popa Lisseanu in Izvoarele Istoriei Romanilor, p. 32.
[2] Gesta Hungarorum, p. 26.
[3] Probabil Khazari, semintie asiatica. N. Draganu, Romanii din veacurile IX-XIV-lea pe baza toponimiei si a onomasticii, p. 533-540.
[4]qui etiam violentia manu rapuerat terran han cab athuo meo sed tamen per gratiam domini mei imperatoris Constantinopolitani, nemo potest auffere de manibus meis,  Gesta Hungarorum, p. 41.  
[5] Ion Nistor, Ungurii in Dacia Carpatina, p. 5.
[6]Gelou quidam Blacus dominium tenebat.
[7] quia a Cumanis et Picenatis multas iniurias paterentur
[8] Ion Nistor, op. cit. p. 9-11.
[9] ne cab inferenda Hungaris iniuria conquievit. Cronica pictata de la Viena.
[10] P. Hunfalvy, Etnografia Ungariei, p. 246-250.
[11] Nicolae Iorga, Istoria Romanilor din Ardeal si Ungaria, vol. II, p. X.
[12] R. Roesler, Dacii si Romanii, p. 44.

luni, 24 noiembrie 2014

Partea a XI-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.



Concluzii si...prejudecati

Complexul acut al rusinii fata de tara ta este un demon care salasluieste in adancul sufletului si care agreseaza linistea si ratiunea unui om. Fragilitatea rationala intervine atunci cand un individ se asociaza cu elementele defaimatoare pe care le considera capabile sa dezintegreze un sistem in care a crezut cu tarie. Toate acestea sunt percepute ca aspecte ameninţătoare, nu doar asupra societăţii, dar, cel mai important, asupra unei memorii stravechi cu care o persoana se identifica inca din copilarie. Intotdeauna romanii s-au asemanat cu razboinicii daci si marea cultura romana. Multi am trait cu mandria unei descendente ilustre si brusc, imperialul nume de roman devine sinonim cu cersetorii si hotii.

Urcand, incet, treptele istoriei, si aruncand ochiade curioase prin cotloanele colbuite ale timpului o sa realizati ca romanii nu au format un popor foarte iubit si apreciat de vecinii sai cu pretentii hegemonice. Uitati-va la statele ce ne inconjoara si o sa remarcati ca nici unul nu ne este prieten. Nici macar Serbia, asa cum se sustinea nu demult.

Bulgaria nu va ierta niciodata Romaniei ca a pierdut o parte din teritorii dupa pacea de la Bucuresti (10 august 1913) in cel de-al doilea razboi balcanic. La aceasta se adauga si frustrarea desfiintarii statului bulgar, de catre turci, timp de o jumatate de mileniu. Putini stiu ca bulgarii nu recunosc numele de imperiul vlaho-bulgar format la sud de Dunare in secolul XII, numindu-l Al II-lea ţarat bulgar. Le este greu sa recunoasca ca initiatorii acestei entitati statale erau vlahi (romani), adica nobili prin nastere si nu migratori bulgari.

Serbia pare, la prima vedere, un vecin de nadejde, iar legatura sufleteasca cu aceasta tara se face in virtutea bataliei de la Campia Mierlei (Kosovopolje) din anul 1389 cand valahii au murit pe campul de batalie luptand de partea cneazului Lazar impotriva armatelor turcesti. La fel ca Bulgaria, Serbia si celelalte state ale slavilor sudici (iugoslavi) se dezintegreza in fata armatelor musulmane lasand romanilor nord-dunareni sa duca mai departe mostenirea Bizantului. 
In anul 1937 Serbia incheie cu Bulgaria un tratat de vesnica prietenie fara sa anunte Romania, tara cu care Serbia se gasea, pe atunci, intr-o alianta militara care avea scopul (culmea!!!!) de a stopa tendintele expansioniste ale Bulgariei in Balcani. Este ciudat ca doua tari vecine, aparent ostile, semneaza un tratat de prietenie vesnica. Tara vizata era Romania. Sarbii urmareau anexarea banatului de Timisoara iar bulgarii Dobrogea. Razboiul batea la usa iar cele doua tari simteau ca pot smulge noi pamanturi de la vecinul care cu mai putin de 100 de ani in urma isi jertfise ostenii pe pamanturile din sudul Dunarii pentru a a-i alunga pe turci. Un alt moment de cotitura dintre Serbia si Romania a fost in anul 1939 cand primii renunta la pactul militar (Mica Antanta), motivand desfiintarea Cehoslovaciei, parte a aliantei. Aceasta uniune militara avea drept scop contracararea Ungariei care isi dorea recuperarea teritoriilor pierdute dupa primul razboi mondial. Romania ramane complet izolata pe cand Serbia isi crease un puternic sistem de aliante cu vecinii sai. Mai mult decat ciudat este faptul ca Serbia incheiase tratate cu toti vecinii ostili Romaniei, in timp ce, inca, se afla in alianta cu Romania impotriva acestora. Evenimentele istorice care leaga, nefericit, Serbia de Romania vor continua chiar si in timpul comunistilor Tito si Ceausescu. Judecati singuri cat de prietenoasa a fost Serbia.

Urmatorul vecin: Ungaria. Aceasta tara are, totusi, marele merit ca niciodata nu si-a ascuns ura fata de vecinii sai. Intotdeauna a jucat pe fata iar Romania, Serbia, Cehia, Slovacia au stiut la ce sa se astepte din partea ei. Ungaria, prin reprezentantii sai, a fost atat de directa in a-si manifesta dispretul fata de Romania nu datorita vreunei atitudini pline de onorabilitate in a spune lucrurilor pe nume, ci datorita unei atitudini superioare, nejustificate dealtfel, a nobililor maghiari care considerau ca li se cuvine sa vorbeasca ca niste stapani oricui si oricand. Dualismul austro-ungar s-a desfiintat datorita acestei arogante maghiare. Austriecii, prin Casa de Habsburg, au realizat ca niciodata, cu acesti nobili, nu se poate construi ceva viabil. Lipsa oricarei forme de umanitate si intelegere intiparita la nobilii unguri au determinat marile forte ale Europei sa faramiteze Ungaria pentru ca niciodata aceasta sa nu devina un pericol pentru Europa. Poate cel mai mare neajuns pe care romanii l-au suferit din partea Ungariei,este acela ca aceasta tara a dus o politica permanenta de denigrare a romanilor inca din perioada medievala. Romanii sunt perceputi negativ si datorita bunavointei Ungariei care a dus în Europa imaginea de oameni primitivi si incapabili de a supravietui în libertate. Începînd cu Unio Trium Nationum si terminand cu anumite fundatii (culturale ?!) din zilele noastre, frustrarea Ungariei continua sa se revarse asupra poporului roman ca un adevărat potop de invective. Ca o paranteză, uzitarea termenului de rom , la nivel mondial, cu trimitere directa spre numele de roman, nu este folosit intamplator. Ungaria, prin fundatii mai mult sau mai putin culturale, a avut cel mai important rol in promovarea acestui lucru.

Daca vorbim de Rusia ca vecin (nu va amagiti ca Ucraina isi va pastra granitele actuale) am spus tot.

Concluziile pe care le putem trage din aceste scurte descrieri de bune vecinatati ar putea sa ne duca cu gandul la o stare permanenta de insecuritate la adresa Romaniei. Contextul socio-politic european si pozitia geo-strategica a adus Romania in postura de a fi in cele mai sigure momente ale existentei sale, prin integrarea in cea mai puternica alianta militara (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord).

Vorbeam la inceputul acestui capitol de complexul acut al rusinii fata de tara ta, o maladie care are la origini drame si traume sufletesti. Defaimarea unei tari sau a unei natiuni este una din cele mai distrugatoare forte, mai puternica decat clasicele exterminari fizice. Aceasta impinge individul spre renegarea fiintei sale. Rusinea arde spiritul unui popor, indreptandu-l, inevitabil, spre prapastia identificarii cu altul.

Cioran spunea: Sa te sinucizi pentru ceea ce esti, da, dar nu pentru ca intreaga omenire te-ar putea scuipa in fata. Atunci cand cineva iti inoculeaza rusinea fata de origini ori iti altereaza gandurile convingandu-te, subliminal sau direct, ca esti altceva atunci ai devenit o fantasma, sau, mai bine spus, o fiinta cu false instincte. Acceptarea rusinii, a falsului, a renegarii, te transforma dintr-o fiinta egala cu universul, intr-un fleac oarecare.

Societatea romaneasca traieste, inca, intr-un adevarat malaxor de prejudecati, credinte stravechi, versatilitate ancestrala, lamentatii si, mai ales, cerinte retorice. Aceasta mentalitate mozaicata poarta antidotul dramelor ascunse si a visurilor mincinoase construite de fanariotii moderni pentru propriul popor. Acest lucru a fost posibil datorita noua. Noi, cei multi, suntem complicii, vinovatii, pentru ca, inca pastram in adancul sufletului agonia veacurilor trecute.

Conducatorii trebuie sa intruchipeze talentele si virtutile unui popor si nu slabiciunile lui, altfel, societatea devine maladiva si va marsalui prin istorie condusa de oameni bolnavi care uita ca revoltele populare,au la baza nevoia primordiala a omului de a se hrani (cuvantul hrana are multe conotatii).

Suntem un popor care nu va trage obloanele renuntarii peste memoria trecutului. Nu vom face asta pentru ca suntem obligati de viitorul copiilor nostri sa purtăm un razboi continuu cu intelepciunea si discernamantul. Sa credem, sa avem indoieli, sa avem prejudecati si credinte ancestrale dar niciodata cerinte retorice. Lipsa răspunsului înseamnă desconsiderare, înseamnă înăbusirea patimii si a pasiunii, adică condamnarea la rusine si uitare. Daca atatea popoare nu ne sunt prietene, atunci nu inseamna ca noi nu suntem vecini buni, ci ca ele au sezizat potentialul unui popor de a construi ceva maret.

Isus a spus: Cere si ti se va da. Bate si ti se va deschide.

 Cel mai mare serviciu pe care romanii si l-ar face lor si copiilor lor, este sa  indrazneasca sa pretinda, sa ceara si sa realizeze ca nu au nimic de demonstrat nimanui,  ci doar lor.

Periplul acestui studiu a subliniat doar cateva trasaturi ale unui popor pentru care notiunea de supravietuire a imbracat forme dintre cele mai ciudate si diverse.

Concluzia este clara: Romania nu este o tara ca oricare alta, este una speciala, deosebita. De ce ? Pentru ca este a noastra. Alta nu mai avem.

Urmeaza o noua incursiune, de 11 capitole, prin paginile (i)reale ale istoriei romanesti. Un serial in care vom incerca sa surprindem aspectele neredate, nestiute sau mai putin dezbatute de istoria romaneasca.
 
Urmeaza noul serial: TRANSILVANIA,  UN TARAM AL DISCORDIEI. Partea I - Inceputul...

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Partea a X-a . Societatea romaneasca - latinitate occidentala si influenta orientala.



OLTENIA AUSTRIACA – PARTEA a II-a.

Ar fi ciudat sa spunem ca o forta de ocupatie ar aduce aspecte benefice entitatii statale ocupate. In general, armatele unei mari puteri cuceritoare sunt motivate si mobilizate prin incredintarea ostenilor ca au sarcina mesianica de a raspandi in lume cultura superioara a statului lor si de a scoate popoarele ocupate din barbarie. Exemplele sunt multe si incep chiar din antichitate. 

Soldatii romani impuneau cu sabia celebra Pax Romana convinsi fiind ca gestul lor de a muri, pentru raspandirea civilizatiei, ii innobila si ii ridica deasupra tuturor. Cucerirea Daciei, de catre Traian, este unul din cele mai clare exemple. Istoria ne invata ca romanii s-au retras din Dacia datorita faptului ca provincia, nou cucerita, era un bastion prea inaintat in lumea barbara. 

Daca va uitati la drumul pe care trupele romane l-au urmat in Dacia o sa realizati ca mergea direct spre exploatarile aurifere din Muntii Apuseni. Razboiul nu avea nici o legatura cu civilizarea barbarului stat dac. Apoi s-au retras la aproape 170 de ani de la cucerire. Motivul este cat se poate de simplu si pragmatic. Romanii epuizasera resursele, iar mentinerea trupelor nu mai era profitabila. Au plecat lasand in urma un teritoriu fara administratie, fara armata, fara cea mai mica forma de organizare sociala. Analogia, dintre cucerirea romana si ocupatia austriaca in Oltenia, ar parea nereala tinand cont de timpul scurs intre cele doua evenimente.

 Daca este sa comparam administratia austriaca cu cea rusa in cele doua principate romanesti, care incepe in 1828 am gasi, de asemenea, o serie de similaritati. La inceput, atat rusii cat si austriecii au fost priviti ca eliberatori. Atat austriecii cat si rusii au emis legi care au dus cele doua principate pe drumul modernizarii si au scos tarile romane de pe orbita imperiului turcesc. Cum era de asteptat, efectul acestor fapte altruiste nu s-a lasat asteptat. Cele doua puteri guvenand intr-un dispret total, nu doar pentru romanii de rand, dar si pentru clasa politica din acea vreme[1]. Nu intamplator am adus in discutie cucerirea romana in Dacia. Comparati toate aceste evenimente istorice.

 Romanii au cucerit Dacia dupa doua razboaie sangeroase, dacii neacceptand compromisul unui stat clientelar. Au luptat cu demnitate si au pierdut. Statul a fost desfiintat, poporul dac s-a topit in viitoarea populatie daco-romana si in numeroasele popoare asiatice care au invadat teritoriul lasat, de romani, fara factori de conducere si aparare. Austriecii si rusii cuceresc tarile romane fara sa lupte efectiv cu romanii (dimpotriva), ci cu turcii. Este adevarat ca si situatiile erau diferite dar merita, totusi, cugetat la modul cum a evoluat sau involuat mentalitatea popoarelor de pe acest teritoriu. Demnitatea, vitejia, curajul si onorabilitatea i-au pierdut pe daci. Vitejia, viclenia, inteligenta dar mai ales oportunismul i-au salvat pe urmasii dacilor. 
 
Austriecii aveau convingerea ca aduc in salbaticia Olteniei cea mai moderna si democratica forma de guvernamant din acea perioada. Atat de convinsi erau de capacitatea lor de a impune, populatiei romanesti, rigurozitatea germana incat nu au luat in calcul, aproape, nici un factor de risc. 

In dorinta lor de a controla cat mai bine zona rurala si de a da o lovitura cetelor de haiduci, Administratia hotaraste ca toate satele risipite pe vai si prin paduri sa fie distruse[2], iar populatia sa fie mutata la drum[3]. Efectul acestei legi este, dupa cum v-ati asteptat, invers la ce se preconizase (intentia si finalitatea sunt doua aspecte total diferite). Tot mai multi tarani fug de pe mosii si din sate. Haiducii incep sa controleze tinuturi tot mai mari. Nimeni nu mai este in siguranta in Oltenia. Detasamentele austriece cad, tot mai des, in ambuscadele intinse de proscrisii Olteniei. Martologii (osteni insarcinati cu paza granitelor) sunt decimati zilnic. Expresia de martalog (mare si cu putina minte) vine, probabil, din timpul dominatiei austriece, cand ostenii germani erau ucisi de talhari. 

Incaierarile tot mai dese dintre haiduci si trupele regulate de ocupatie ii transforma pe primii din cete dezorganizate in adevarate detasamente de lupta bine conduse. Capii haiducilor se vor transforma din talhari in adevarati ofiteri, iar subalternii lor in razboinici bine instruiti. In cativa ani talharii olteni nu mai erau doar taranii fugiti de pe mosii, ci osteni care manuiau armele la fel de bine ca un mercenar german. Statutul de razboinici le prinde bine haiducilor pentru ca tot mai multi trec Oltul, haituiti de imperiali, si se inroleaza in armata rusa. O mare parte din ei se intorc si incep o alta serie de talharii, de data aceasta in virtutea experientei capatate in razboaiele Rusiei. 

Pentru a realiza cat mai bine amploarea pe care o ia haiducia in Oltenia austriaca, trebuie mentionat faptul ca cetele de talhari olteni trec muntii incepand sa terorizeze localitatile din Transilvania. Cei ce faceau legea in Oltenia, sfidandu-i pe imperiali, devin adevarate legende. Cei mai cunoscuti talhari au fost: Neagu Papura si Pavel Lotru. 

Crimele infaptuite de cei doi se intind de la gurile de varsare ale Oltului pana pe versantii Sibiului. Erau semnalati in acelasi timp, cand la Craiova, cand la Sibiu. Cea mai grea lovitura pe care talharii olteni o dau administratiei austriece a fost una de natura sa zguduie din temelii finantele imperiului habsburgic si sa dea nastere primului mare val de inflatie a monedei austriece. Mai multe cete de haiduci conduse, se pare, de cei doi celebri talhari, jefuiesc caravanele care, deja stransesera birurile din teritoriile ocupate de austrieci (Serbia, Croatia, Bosnia etc.) si care soseau in Oltenia sa colecteze taxele. Era vorba de multe sute de kg de aur in monede. Un adevarat convoi de carute, bine aparat, cade prada haiducilor olteni. Acest jaf, fara precedent in istoria imperialilor, creaza adevarate unde seismice in toate structurile imperiului. Asa ceva era de necrezut sa se intample pe teritoriul stapanit de ei. 

Austriecii sunt disperati sa gaseasca solutii care sa impiedice destabilizarea totala a provinciei. Disperarea lor ii face sa ia decizii pe masura. Angajeaza fosti haiduci pocaiti care sa-i prinda pe fostii lor tovarasi. Aceasta masura, ca si celelalte, esueaza lamentabil. Talharii, transformati in politisti, ridica simbrii uriase de la imperiali fara sa prinda, in cei cativa ani cat au fost slujbasi, nici macar un singur haiduc. Satui de atatea esecuri imperialii trec la represalii majore. Incep executii in masa. Taranii care sunt prinsi in afara satelor sunt considerati fugari si impuscati pe loc[4]. In scurt timp, marginile drumurilor sunt intesate cu spanzuratori in care atarnau cadavrele celor care refuzasera sa dea informatii despre talhari. Oltenia se transforma intr-un tinut al mortii, izul cadavrelor in putrefactie era peste tot. Haiducii raspund cu o cruzime fara seaman omorand si incendiind tot ce era austriac. Nimeni nu mai avea incredere in nimeni. Austriecii incep sa aduca trupe pentru restabilirea ordinii si cheama la Craiova cele 24 de mari familii de boieri pe care le scutisera de a plati impozit si care aveau sarcina sa previna fuga taranilor. Surpriza este uriasa pentru austrieci. Marile familii boieresti nu raspund apelului pentru ca isi parasisera conacele si se retrasesera in munti[5] inconjurati de trupe de arnauti albanezi, care sa-i apere de haiduci. 

Unul din ultimele documente emise de administratia austriaca, extras din arhivele Sibiului si adresat marilor boieri, este mai mult decat explicit:

...fiindcă dumneata fara nici o pricina te-ai radicat cu toata casa domniei tale de ai fugit la munte, din care fuga a dumneavoastra, boiarilor de tara, s-au spaimantat tara de s-au spart cu totul de am ramas numai noi Administratia, aici singuri...[6]

La prezenta tot mai numeroasa a trupelor austriece se adauga si zvonurile ca turcii si tatarii vor intra in Oltenia. Panica se instaureaza, iar ce mai ramasese din populatie fuge in munti. Astfel, la sfarsitul lunii octombrie 1737, in Craiova, se mai auzeau doar ciorile croncanind de foame. Vechea resedinta a atotputernicilor bani[7] devenise un oras pustiu in mijlocul unei tari a nimanui. Oltenia devenise un tinut depopulat care tinea cont doar de o singura lege, cea a lui Neagu Papura. Tara lui Papura-Voda nu mai voia sa auda de austrieci si de boieri. Boierii care nu se inconjurasera de adevarate armate de arnauti fug in Transilvania, alaturi de capii Biserici. 

Trupele austriece sunt dislocate de pe alte fronturi si sunt detasate in Mica Valahie pentru restabilirea ordinii. Oltenia devine, dintr-un teritoriu care incepuse sa culeaga roadele reformelor burgheze, un camp de lupta. Totul se prabuseste in jurul austriecilor, trebuiau sa cucereasca din nou Oltenia, de data aceasta de la olteni si nu de la turci. Armata  imperiala aduce sub control campia Dunarii si ia pozitii in munti[8] incercand cu disperare sa nu piarda valea Oltului care facea legatura cu Transilvania. Concomintent cu miscarile de trupe austriece si haosul creat de haiduci, in Oltenia patrund primele armate reunite, otomane si romanesti. Intrarea surprinzatoare a turcilor in Oltenia a fost posibila datorita marilor familii boieresti care fac act de supunere[9] domnului fanariot din Muntenia si isi tin trupele de arnauti pe loc lasand armata otomana sa treaca nestingherita Oltul. Era vorba de inalti prelati si unele familii pe care austriecii le favorizasera prin scutirea de taxe.

In conditiile intrarii turcilor in tara, episcopul Clement face un apel catre oltenii din tinutul muntelui[10] sa se supuna armatelor turcesti, iar cateva luni mai tarziu, cand nu mai era sigur de victoria otomanilor, sa faca exact invers.
Austriecii raspund destul de slab atacurilor turcesti si in cele din urma considera ca Oltenia nu merita atatea eforturi financiare si umane. Dupa 20 de ani de stapanire, austriecii se retrag peste Dunare, lasand Oltenia prada unui grav vid de putere in care singura voce care se auzea era cea a haiducilor.  

Trecerea acesteia in componenta Tarii Romanesti nu a fost deloc de natura sa aduca linistea in provincia care apartinea Valahiei doar pe hartie. Fanariotii nu mai aveau nicio autoritate dincolo de Olt. Talharii olteni incep lupta cu armatele otomane trimise sa restabileasca ordinea. Incepe o alta perioada neagra de sange si moarte. Haiducia scapa din chingile Olteniei si se intinde ca o plaga in toata Tara Romaneasca, dar fara sa ia mare amploare. Normalitatea in acest mic colt de lume se va instaura foarte greu, dupa aproape o jumatate de veac de la plecarea austriecilor. Cel mai important este ca din cetele de talhari olteni s-a  ridicat o noua generatie de lideri militari care vor fi in prim-planul revolutiilor romanesti de mai tarziu. 

O generatie care va schimba cursul istoriei Romaniei. Ii amintim doar pe Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru sau Popa Sapca. Miscarea militara, care ii va rasturna de la putere pe fanarioti, in anul 1821, va pleca din Oltenia. Nucleul dur al armatei Domnului Tudor era format din vechii proscrisi care speriasera Viena si fusesera caliti in armata Rusiei. Cum va imaginati, oare, ca Tudor Vladimirescu reuseste sa schimbe guvernul de la Bucuresti, aparat de trupe turcesti, cu doar 3 000 de panduri ? 

Oltenia a fost teritoriul romanesc capabil sa imprime, prin teroare, oligarhiei, promovarea legilor care favorizau libertatile claselor asuprite. Fanariotii i-au copiat mult pe austrieci in aplicarea reformelor si s-au ferit ca de foc sa faca aceleasi greseli. Reactia oamenilor liberi la legarea de glie a fost in masura sa-l convinga pe domnitorul Constantin Mavrocordat sa dea o serie de Asezaminte legislative printre care si desfiintarea serbiei. Acest domnitor – unul din cei mai luminati ai perioadei fanariote – a tras invatamintele necesare din precedentul creat de olteni si a inceput un amplu proces de limitare a puterii boieresti. Acesta a incercat sa niveleze varful societatii romanesti pentru a permite si altor clase sociale sa iasa din umbra marilor boieri. Nivelarea boierilor initiata de C. Mavrocordat a fost inspirata din greseala fatala facuta de austrieci in Oltenia, adica excluderea taranimii de la orice fel de privilegii si acordarea increderii marilor familii boieresti. 

In alta ordine de idei, austriecii au dat tarilor romane exemplul unei altfel de organizari structurale a statului. A fost adus in actualitate functionarul modern, remunerat, in detrimentul dregatorului feudal, neplatit, dar cu dreptul de a-si insusi plata de la tarani, prin biruri aleatorii. Fanariotii greci s-au dovedit mai inteligenti si vicleni decat inflexibilii germani. 

Dragomanii au realizat ca este o mare diferenta intre scopul urmarit prin aplicarea unei legi si finalitatea acesteia. 

Dupa cucerirea independentei, turcii nu vor mai fi inamicul public numarul unu pentru romani, vor lasa aceasta onoare rusilor.

Revolutiile conduse de fostii capitani de haiduci au sfarsit infrante, dar au aratat romanilor de rand ca nu sunt cu nimic mai prejos decat alte natiuni europene si ca viata nu merita traita in umilinta. 
 
Talharii Olteniei, haituiti de austrieci,  fanarioti cat si de domniile pamantene si deveniti, intre timp, luptatori redutabili, au ingrosat randurile armatei ruse. Oltenia, pentru ei, devenise un teritoriu interzis.

Astfel, colericii olteni, au fost pionierii unei noi lumi care se arata la orizontul istoriei sud-est europene. Acesti oameni au sfidat logica evenimentelor fiind primii dintre natiunile asuprite din Balcani care s-au ridicat impotriva dominatiei straine. 

Marele si mandrul imperiu intemeiat de Casa de Habsburg nu a invatat nimic din pierderea Olteniei. Orgoliul de natiune germana, care dispretuia popoarele asuprite, va duce la prima mare conflagratie mondiala in care vor pieri peste 25 de milioane de oameni. Trufia de a te crede asemenea lui Dumnezeu, croind destinele popoarelor,  are un pret greu. Mai devreme sau mai tarziu plata va veni.

Puterea, drogul suprem al omenirii, a apartinut, pentru aproape un secol, unor oameni de rand, unor oameni care si-au sfidat destinele triste si dupa aproape 2000 de ani au ridicat sabia demnitatii dace. Ei sunt haiducii Olteniei, vichingii Balcanilor. Balcanii, un mic colt de lume sfasiat de marile animale de prada ale istoriei si macinat, inca, de orgolii greu de imaginat.

 Urmeaza ultimul capitolul de.....Concluzii si.... prejudecati





[1] Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin călători, vol. III, editia a II-a adaugita, Bucuresti, 1929, p. 187. Saint Marc Girardin, profesor francez, calator prin  tarile romane, povesteste cum rusii i-au injugat la carute pe boierii romani pentru ca nu facusera rost de suficienti boi de tractiune.
[2] Serban Papacostea, Oltenia sub stapanire austriaca, p. 43  si Arhivele Statului Sibiu, ….si casele lor unde sad acum departat sa le strice toate si sa nu mai fie de nici o treaba..
[3] Acelasi lucru va fi impus si de rusi prin Regulamentul Organic.
[4] Arhivele Statului Sibiu, Documente.
[5] Ibidem.
[6] Serban Papacostea, op.cit. p. 307.
[7] Banul de Craiova era cea mai importanta dregatorie in Muntenia dupa domnitorul tarii. Bania a fost desfiintata de austrieci in anul 1726.
[8] Constantin Giurescu, Materiale, vol. III, p. 285.
[9] Boierilor olteni li se promisese ca isi vor recupera toate averile din dreapta Oltului, pierdute odata cu anexarea Olteniei, daca jurau supunere stapanirii otomanesti. Niicolae Iorga, Studii si documente, XVI, p. 4-6 precum si in C.Giurescu, Material, III, p. 285.
[10] C. Giurescu, Materiale,III, p. 318.